Video și foto. Am ajuns în poiana minunată a Apusenilor! În Poiana Ponor!

Ce mai! V-am mai povestit de ponorul minune al Padișului dar bucuria revederii acestui loc este absolută! În Poiana Ponor am urcat pornind din Glăvoi pe o potecă ce traversează pădurea spre întinsa pășune montană, bucurându-ne privirea cu fiecare copac sau creangă ce atârna deasupra cărării. E atâta veselie în munții ăștia. O veselie lipsită de sonoritate și totuși atât de intensă!

 

 

Eram doar noi și drumul fără să băgăm de seamă că din față, de după deal, ceva se apropie. Doar muzica unor clopoțele sudată armonios ne scoate din starea aproape meditativă. Că să descoperim o activitate mai puţin observată de turistul absorbit de frumuseţile Padişului. Și care se întâmplă adesea prin poienile izolate ale platoului. Este vorba de păstorit, localnicii din Depresiunea Beiuşului, crişenii, urcând vara cu animalele în Padiş. Trei dulăi își fac prezența rapid, fapt ce nu ne lasă deloc indiferenți dar vocea caldă a ciobanului ne liniștește. Că dulăii erau relaxați oricum, nu eram primii trecători pe care îi întâlneau. Nici măcar în ziua respectivă.

 

 

Drumul e scurt între cele două poieni (Glăvoi și Ponor). Indicatorul arată că parcurgi distanța în 30 de minute. Cred că am făcut mai puțin. Și Poiana Ponor ni se deschide superb în față. E un veritabil tablou. Un spectacol continuu al naturii! Peisajul este impresionant, demonstrația o fac imaginile. Locul este dominat de verdele crud al pășunii și de pădurile de conifere. Iar în mijloc ponorului dăm de o altă turmă de oi ca mai sus pe dealul ce duce spre Peștera Căput să întâlnim și o cireadă de vaci, ce pășteau în voie! Semn că locul e ferit, pentru moment, de pericolul temutului urs ce sperie atâți bieți de fermieri din alte zone montane ale României!

 

 

Către Valea Ursului, mai sus de sorburi, un perete calcaros în care sunt săpate câteva grote, închide poiana, sporindu-i farmecul. Aici, cei de la Salvamont fac un exercițiu de alpinism. I-am surprins la fix!

 

 

Ce face și mai special acest loc este modalitatea de scurgere a apei din această depresiune! Deși v-am mai povestit despre el într-un alt episod, îmi face plăcere să-l amintesc! Pentru că ne e atât de drag locul. Și nu doar nouă. Majorității celor care urcă în Padiș! Astfel, există un mic râu, care provine din Izbucul Ponor și care traversează poiana până la un punct în care apa e înghițită în măruntaiele pământului! Mai exact drenarea apei se face prin două sorburi acoperite de nisip fin.

 

 

Acum că v-am relatat scurtele mele impresii mi se face iar dor de locul ăsta! Musai să ne facem iar drum aici! Și nu peste mult timp!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *