Jurnal de bord

Foto. Am fost iar în superlativul Apusenilor: în Padiș!

Loading

Vreo noutate nu este! Mulți dintre cei care citesc acest material cunosc mai bine zona decât autorul. Numai că fiecare deplasare acolo mă bucură până la emoție. E o senzație teribil de puternică și poate cel mai bine e redată în fotografiile pe care le-am realizat.

 

 

 

 

Padișul este locul unde găsesti un izvor din care ţâşneşte o apă rece ca gheaţa care te răcorește după un traseu de câteva ore prin te miri ce peșteri mai mult sau mai puțin accidentate. Este locul în care se află ponorul care înghite apa și pe căi necunoscute să ajungă din nou la lumină într-un alt izbuc. Iar în adâncuri ai  numeroase bolţi de calcar, hăuri întunecate ce îţi pun la lucru curiozitatea şi imaginaţia.

 

 

 

 

Aria naturală se află în extremitatea sud-estică a județului Bihor (în ramura nordică a Munților Bihorului, grupă montană a Apusenilor ce aparține lanțului carpatic al Occidentalilor), pe teritoriul administrativ estic al comunei Pietroasa și este străbătută de drumul județean DJ763.

 

 

 

 

Reprezintă o valoare peisagistică și turistică din zona Apusenilor; dar și una floristică datorată speciilor rare de plante nitrofile, printre care și bulbucii de munte, specie de plantă ocrotită prin lege.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *