Iubesc poveștile iar cele pe care le vizualizez cel mai des sunt cele din copilărie, povestite la ceas de seară de moșul meu pe care atunci nu mă mai săturam să îl ascult. Îmi aduc aminte că visam cu ochii deschiși, ascultându-l, că și eu aș putea fi un Greuceanu sau un Făt Frumos care salvează vreo Cosânzeană de mânia zmeului tiranic. După care îmi reveneam în fire speriat de cine știe ce adiere de vânt care se oprea în ușa bucătăriei cu zgomotul atât de înfricoșător care mă făcea să stau și mai aproape de moșul meu, gândind atunci – ce bine că nu sunt singur, ce bine că…