Știri

O LEGENDĂ DESPRE MUNTELE DRAGOSTEI DIN APUSENI!

Loading

Muntele Găina este cunoscut şi ca Muntele Dragostei din Apuseni întrucât odinioară fetele veneau la târg pentru a fi pețite de feciori și se cununau chiar acolo, pe munte. Sunt multe poveşti legate de acest loc minunat. Noi ne-am oprit la una dintre legendele despre Muntele Găina care spune că aici locuia o crăiasă ce avea o găină ce făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească dragostea primeau câte un ou de aur.

“Se spune că era odată, sus în Munţii Apuseni, o găină ce făcea ouă de aur. Moţii se mirară cât se mirară, şi-au început s-o ocrotească, să-i închine cântece. În tot timpul anului ea rămânea acolo sus fără să poată fi văzută, dar o dată pe an, de Sfântu Ilie, când moţii obişnuiau să se întâlnească laolaltă dând prilej copiilor să se întâlnească şi să se cunoască, găina noastră cobora, curioasă din fire, din cuibul ei nevăzut. Cobora cam până la Crucea Iancului, bătea o dată din aripi şi se transformă într-o zână fermecătoare. Se apropia de tinerii căsătoriţi ţinând un ou de aur în palme şi îl oferea acestora pentru fericire şi viaţa lungă. Aşa au trecut ani şi ani, oamenii erau atât de fermecaţi de găina cu ouă de aur, încât au pus numele acelui loc, Muntele Găina.

Dar nu toţi oamenii erau la fel, erau unii care vroiau ouăle de aur ale găinii doar pentru ei. Astfel într-un an pe când găina era coborâtă din cuib, cum avea obiceiul de Sfântu Ilie, câţiva vizitatori au urcat la cuibul găinii, ajutaţi fiind de diavol pentru că nu era cu putinţă pentru un om obişnuit să-l dibuiască, şi au luat toate ouăle de aur din cuib. Odată reîntoarsă la cuib şi văzând cele petrecute zâna noastră a bătut o dată din aripi, s-a prefăcut în găină şi a zburat pe un alt munte, la Roşia Montană. Oricât s-au rugat oamenii, ea nu s-a mai întors. Dar nici moţii nu şi-au pierdut speranţa şi se întâlnesc an de an, de Sfântu Ilie într-un festival al iubirii şi încrederii, pe Muntele Găina cu speranţa că odată şi odată zâna fermecată va coborî din nou …” (ziarulunirea.ro)

 

Sursa foto: alpinet.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *