-
Povești din satul copilăriei: Ciunga!
Iubesc poveștile iar cele pe care le vizualizez cel mai des sunt cele din copilărie, povestite la ceas de seară de moșul meu pe care atunci nu mă mai săturam să îl ascult. Îmi aduc aminte că visam cu ochii deschiși, ascultându-l, că și eu aș putea fi un Greuceanu sau un Făt Frumos care salvează vreo Cosânzeană de mânia zmeului tiranic. După care îmi reveneam în fire speriat de cine știe ce adiere de vânt care se oprea în ușa bucătăriei cu zgomotul atât de înfricoșător care mă făcea să stau și mai aproape de moșul meu, gândind atunci – ce bine că nu sunt singur, ce bine că…
-
Sâmbăta lui Lazăr în cimitirul din sat e despre copilărie!
În sfârșit, primăvară! Mirosul puternic al zambilelor aduse în mâini plutește peste întregul cimitir, precum o aromă ce revine nostalgic pentru toți cei care au urcat să-și comemoreze morții. Soarele e încă timid, e ultima zi din martie, dar verdele îmbietor ce se desfășoară printre crucile vechi din lemn e dătător de speranță. E sâmbăta lui Lazăr. Iar într-un sătuc din Câmpia Transilvaniei, oamenii îi pomenesc pe cei adormiți. E o procesiune veche a locului. Veche de când nu se știu nici cei mai bătrâni de aici. „Dumnezeu să-i ierte!” este salutul tradițional care te introduce în lumea interiorizantă a celor care pășesc în curtea cimitirului. Iar la intrare,…
-
Am fost la culesul viei. După mulți ani!
Primele și poate unele din cele mai curate amintiri pe care le port sunt legate de anii ăia fără griji din lumea caldă a satului bunicilor. A satului în care am crescut până să merg la școală, a locului în care mi-am petrecut apoi vacanțele și toate zilele în care aveam liber de la ore. O lume de care m-am atașat și de care astăzi îmi e atât de dor! Dacă ar fi să spun care e cea mai frumoasă sărbătoare a acelor ani, de care îmi amintesc aproape în detaliu, atunci e clar: culesul viilor. O bucurie de nedescris. Așteptam ziua surechiului cu o nerăbdare greu de rostit în cuvinte.…
