• Editorial

    Adevărul în locul promisiunii: lecția de administrație de la Vârtop, în Apuseni!

    Să vă spun o poveste despre responsabilitate administrativă. În februarie am realizat un reportaj la Vârtop, poate cea mai cunoscută stațiune de schi din Apuseni, aflată la granița dintre Bihor și Alba. Acolo am discutat despre posibilul proiect al extinderii pârtiei Piatra Grăitoare, până la un punct de plecare situat undeva la peste 1.700 de metri altitudine. Pentru mine, locul are și o încărcătură personală. Aici am urcat prima dată pe schiuri, la Vârtop-Arieșeni, pe pârtia veche, din care două treimi se află pe raza județului meu natal, Alba. Entuziasmat de idee, l-am întrebat pe președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, când ar putea fi gata noul domeniu schiabil. Răspunsul…

  • Știri

    Veste mare pentru iubitorii muntelui: se va reabilita drumul de la Ic Ponor în Padiș!

    Ceea ce părea un vis îndepărtat e pe cale să se realizeze în primăvara lui 2021. Drumul care leagă Clujul de Bihor prin Apuseni, mai precis drumul de Doda Pilii la Boga, va fi amenajat de Consiliul Județean Bihor, potrivit stiriletransilvaniei.ro. Este vorba de un drum forestier de 10 km cuprins între localitatea Ic Ponor și platoul Padiș. ”Avem acordul de principiu al primăriei Budureasa pentru transferul drumului forestier din proprietatea comunei în cea a Consiliului Județean Bihor, în vederea modernizării. În prima ședință de Consiliu din decembrie vom solicita preluarea terenului. Pe lângă preluarea drumului forestier, care are o lățime de aproximativ 6 metri, mai trebuie să preluăm de…