Poiana Ponor, Dumbrava minunată a Apusenilor
![]()
În Padiș din nou, în minunăția de la Poiana Ponor. Îmi place atât de mult să urc aici. Am mai scris despre Dumbrava minunată a Apusenilor, locul unde apa traversează poiana de la Izbucul Ponor până la cele două sorburi unde se pierde în pământ.
A fost cald la mijloc de august. Cald chiar și în Apuseni. Așa că am putut încerca apa din Poiana Ponor pentru o baie. E un spațiu unde se face un soi de bolboană iar după o zi intensă de traseu, te poți răcori preț de câteva minute. Nu mai mult că e totuși apă de munte.
Fotografiile cu natura de aici spun totul. Mulțumim, Flo, pentru fotografiile superbe.



