Știri

Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba: Claca de coasă, tradiția care ține vie inima Apusenilor

Loading

În Bârlești, la Mogoș, în Munții Apuseni, tradiția veche a clăcii de coasă spune și azi povestea unei comunități în care bucuria de a fi împreună, chiar și la munca câmpului, a trecut din generație în generație. În 2026, satul poate fi descoperit mai ușor, pe Transapuseana sau pe spectaculosul drum Galda de Jos – Întregalde – Bârlești. Și merită pentru că tradițiile și oamenii locului rămân o parte vie din identitatea Apusenilor. Despre această moștenire a scris, într-o postare pe Facebook, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

“Claca de coasă, o veche tradiție de la Bârlești – Mogoș, în inima Apusenilor, pe Transapuseana.

Așa cum o descria pe larg Ovidiu Bîrlea, claca era un prilej pentru oamenii de aici de a se aduna, de a se ajuta și de a munci împreună, așa cum au făcut generații întregi în timpul verii.

Astăzi, Bârleștiul este mai ușor de descoperit. Se poate ajunge atât pe spectaculoasa Transapuseana, cât și pe drumul modernizat Galda de Jos – Întregalde – Bârlești, o rută superbă care deschide poarta spre vatra satului tradițional.

Vă invit să descoperiți frumusețile județului Alba, să îi cunoașteți oamenii și să vă bucurați de tradițiile lor! Sunt lucruri care fac parte din identitatea noastră și pe care avem datoria să le păstrăm, să le prețuim și să le ducem mai departe.”,

a scris Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, pe facebook.

Sursa foto: facebook Ion Dumitrel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *