Apusenii își cer locul pe harta mare a turismului: idei, pasiune și viziune la Forumul organizat la Vârtop!
![]()
La Vârtop, una dintre cele mai cunoscute stațiuni de schi din Munții Apuseni, județul Bihor, s-a desfășurat a doua ediție a Forumului de Turism Apuseni, un eveniment care începe să devină un punct de întâlnire esențial pentru dezvoltarea regiunii. Într-un cadru informal, la pensiunea Skipass, antreprenori din turism, autorități locale și reprezentanți ai mediului academic au discutat despre un subiect comun: cum poate fi valorificat, cu adevărat, potențialul uriaș al Apusenilor. Noi am stat de vorbă cu organizatorii evenimentului, Alin Moș, directorul Parcului Natural Apuseni, și Bettina Peters, expert în turism stabilit în zonă.
„Este locul în care actorii din turism se adună, află noutăți, dar mai ales interacționează. Aici au loc dezbateri reale, se caută soluții concrete și, poate cel mai important, fiecare pleacă acasă cu cel puțin o idee pe care o poate pune în practică”, a declarat Alin Moș pentru Apusenitransilvania.ro.
Forumului îi dă însă o dimensiune aparte și povestea Bettinei Peter, un exemplu viu al modului în care Apusenii cuceresc oameni din întreaga Europă.
„Am venit prima dată aici acum șapte ani și am simțit imediat: wow, ce loc și ce oameni! Între timp m-am stabilit aici. Acum asta este acasă pentru mine. Oamenii sunt deschiși, calzi, iar eu vreau să contribui la dezvoltarea regiunii. Aici văd viitorul meu”, a spus Bettina Peters.
Forumul de turism Apuseni poate deveni o un spațiu în care se conturează viitorul turismului din Munții Apuseni, un viitor care depinde de colaborare, viziune și oameni care cred în acest loc.


