Jurnal de bord

Video. O pată neagră pe obrazul albastru al cerului!

Loading

„Zgomotul păsărilor oprește zgomotul din mintea mea.” – Carly Simon

Munții Apuseni au ceva magic. E ceva între istorie, legendă și mit. Nu i-am simțit niciodată amenințători. Păstrează, în schimb, un mister aprins, o lume pe care să o pipăi, la propriu.

Pe platoul de la Dumești, în fața înălțimilor stâncoase ale locului am privit dansul teribil al unor păsări legendare. Trei corbi își desfășurau aripile deasupra trecătorilor care băteau acel colț de drum. Se apropiau de fiecare, rămânând secunde bune, într-o planare spectaculoasă, aproape de cei care ajungeau în poligonul lor de încercare.

Inițial, am crezut, de la distanță, că sunt simple ciori. Doar că, la un moment dat, cerul de deasupra noastră a fost acoperit, la propriu, de o pată neagră, atât de intensă și de mare, că ne-a bulversat. Aproape intimidant. Un corb de dimensiuni mari se învârtea, la mică distanță de noi, parcă urmărind fiecare gest al nostru.

Era ca un soi de grănicer, atent la mișcarea unor străini, ce se aflau la hotarul stâncii pe care ei o aveau în stăpânire. Surprins de apropierea corbului nu am reușit să filmez acel moment dar am filmat ceva din zborul celor trei corbi care se lăsau jos, într-un joc parcă ghidat, atât de aproape de noi.

Fără doar și poate că prezența corbilor acolo îmi întărește și mai tare imaginea de poveste a munților de lângă noi!

„Acolo a pășit un corb măreț al zilelor sfinte de altădată.” – Edgar Allan Poe

Un comentariu

  • Wikis

    Wow, povestea ta a fost captivanta si mi-a adus la viata aceasta maiestuoasa intalnire cu corbii din Muntii Apuseni! Din descrierea ta se vede ca acei corbi chiar au o legatura speciala cu acest teren fermecat. Imi place la nebunie cum acest mare si neintimidator grup de pasari a lasat o impresie pozitiva si magica asupra ta! Multumesc pentru descriere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *