Legenda cetății medievale a Sighișoarei!
Cine nu cunoaşte cetatea Sighişoarei? Singura cetate medievală locuită din Europa?! Unul dintre cele mai căutate locuri ale României de turiştii străini. Dar câţi oare îi cunosc legenda? Sau povestea care face şi mai atrăgător locul? Cred că este momentul să ne cunoştem mai bine poveştile şi să le spunem mai departe aşa cum e şi legenda urbană a Sighişoarei!
Astfel, aceasta spune că, în 1284, oraşul german Hamelin fusese năpădit de şoareci, spre disperarea localnicilor. Aici ajunge, într-o zi, un călător ce le propune să-i scape de şoareci în schimbul unei sume de bani. Aşa că scoate un fluier şi, pe măsură ce cânta, şoarecii vrăjiţi ies din case mergând până la o apă în care se îneacă. Misiunea fiind îndeplinită, omul îşi cere plata dar, scăpaţi de şoareci, locuitorii refuză.
După o vreme, călătorul, îmbrăcat de astă dată în costum de vânător, îşi face din nou apariţia în localitate şi-ncepe să cânte iarăşi pe străzi. De data aceasta, copiii, 130 la număr, îl urmează vrăjiţi, până pe muntele Koppelberg, unde dispar, cu totii, pentru totdeauna…
Finalul este unul fericit. Copiii au dispărut de la Hamelin, dar numai ca s-apară, mai târziu la Sighişoara, unde au ridicat cetatea de pe deal. În realitate, istoria ne arată că Sighişoara medievală îşi datorează dezvoltarea saşilor veniţi din Valonia, Saxonia sau Bavaria, să apere graniţele unui regat. Saşii descoperă în secolul al XII-lea, bogăţiile Transilvaniei şi se stabilesc, apoi, aici!