
Cântec pentru Ardeal! Ovidiu Purdea Someș: Este maximum din ce pot să dau ca artist!
Am stat de vorbă cu Ovidiu Purdea Someș să aflăm povestea ultimei sale melodii – Cântec pentru Ardeal – despre care el spune că e maximul artistic atins până acum.
„Câteodată am atâta dor, în rest sunt o mare tăcere.”
Reporter: V-am văzut emoționat când ați ascultat propriul videoclip la Cântec pentru Ardeal!
Ovidiu Purdea Someș: E o senzație ciudată și plăcută. Îl urmăresc de fiecare dată cu plăcere și de fiecare dată îmi trezește emoție pentru că îți mărturisesc că ceea ai urmărit și ceea ce ați urmărit este maximum din ceea ce pot să dau eu ca artist, ca interpret, ca sentiment pentru pământul acestei țări. Mai mult decât atât nu se poate. De aceea spun: iertați-mă, sunt muritor!
R: Sunteți foarte sensibil. Aveți un motto pe site-ul dumneavoastră, ovidiupurdeasomes.ro, în care spuneți că – „Dacă aș avea două suflete, unul mi-ar fi plin cu cântec, iar celălalt, cu poezie…”
OPS: Iar pe pagina mea de facebook am scris – câteodată am atâta dor, în rest sunt o mare tăcere. Adică am atâta dor și în momentele, în clipele când am mult dor, atunci eu cânt sau scriu. În rest, tac. De aceea mă vedeți rar pe la emisiuni sau în diferite studiouri. Vin sau merg atunci când am ceva de spus.
R: Am văzut locațiile în care a fost filmat videoclipul: Alba și Hunedoara. Am văzut imagini de la Râmeț, am văzut imagini din cetatatea Alba Iulia Carolina și de la Țebea.
OPS: Primul gând care îmi vine acum în minte este să zbor dincolo de Prut la Grigore Vieru și să-l parafrazez. El spunea că dacă unii au visat să zboare pe Lună, el a visat să treaccă Prutul spre România. Eu când eram elev de liceu militar și ascultam celebrele întâlniri ale Cenaclului Flacăra, îmi spuneam – Doamne, Dumnezeule, oare voi ajunge și eu vreodată să cânt, să pășesc îmbrăcat artist pe aici prin Alba Iulia, la Țebea sau la Mănăstirea Râmeț? Acesta a fost dorul vieții mele. Mi s-a împlinit anul trecut pentru prima dată atunci când într-o emisiune cu doamna Veta Biriș i-am recitat poezia – „Liceu Militar” în amintirea anilor în care eram licean la Alba Iulia. E o întoarcere în locurile care te cheamă. Există locuri care au o energie aparte. Cea mai puternică ți-o dă satul și locul casei părintești. Al doilea este locul în care siufletul ți s-a deschis spre primele iubiri. Și apoi există locurile de care te îndrăgostești în viață foarte ușor. Sunt lucruri în viață pe care le faci cu multă ușurință și lucruri pentru care ori cât de mult efort ai depune, nu îți ies. Dintre lucrurile care m-au captivat, m-au cucerit este și Mănăstirea Râmeț. Când am văzut-o prima oară, am închi ochii și am zis – Doamne, Dumnezeule, aștept să vină clipa când voi filma aici. Apoi locația de la Țebea. Cântecul acesta nu se putea cânta decât la Țebea pentru că acolo fac ortacii voroavă și cu Iancu și cu Horea. Într-una din cele mai inspirate scrieri ale mele, am spus, dragii mei, că dacă Dumnezeu va coborî vreodată pe pământ și va vrea să intre în această țară o va face printr-o poartă maramureșeană. Dar dacă va vrea să îi vadă pe moți stând la sfat, trebuie să ajungă la Țebea.
„Nu am dormit toată noaptea. Cred că, și îmi cer iertare dragă nevastă, cred că l-am repetat de vreo 40 – 50 de ori cântecul în somn și mi-am dat seama că merge pe voce!”
R: Țebea. Acolo e Țara Zarandului.
OPS: Țara Zarandului. Și a fost un motiv de bucurie întâlnirea mea cu moții de acolo. Am ținut să filmez cu locuitori din comuna Baia de Criș. Ei care poartă și pe tălpile lor și ale bocancilor pământul pe care a călcat Horea, pe care a călcat Iancu și pe care au călcat moții.
R: Mănăstirea Râmeț cred că este cea mai frumoasă din județul Alba așa cum probabiil Mănăstirea Nicula e pentru județul Cluj. Sunt două puncte de referință. Dar am revăzut în imagini un personaj, părintele Doru Ghiaja. Era o prezență foarte cunoscută pentru adunările Cenaclului Flacăra.
OPS: Da, ce frumos cânta – „Acolo-n Munții Țebei/ Unde Horea odată…” Trebuie să îți spun povestea acestui cântec. În anul 2005, un preot din Alba Iulia, părintele Buta a venit la ziua unui prieten drag, doctorul Ionică Aldea ce a fost la Spitalul Militar din Cluj. Și atunci am auzit acest cântec pentru prima dată. Ce era curios că nu-l cânta numai părintele Buta ci îl cânta tot grupul de la Alba venit, familia Ghețe, familia Stelică Sava… Și am auzit pentru prima dată acest cântec. Nu am dormit toată noaptea. Cred că, și îmi cer iertare dragă nevastă, cred că l-am repetat de vreo 40 – 50 de ori cântecul în somn și mi-am dat seama că merge pe voce. Contează foarte mult un cântec să poți să-l cânți, să-l trăiești, să-l simți. Au trecut iată aproape 11 ani de la acea întâmplare și tot grupul de la Alba mi-a aspus: este în Alba un părinte, un preot sufletist, mare iubitor de cântec, cu o voce care seamănă cu clopotul din Catedrală, părintele Ghiaja. Și am spus: va veni vremea. Dacă vreodată voi filma acest cântec, îl voi filma cu părintele Ghiaja ca mai târziu să descopăr că deseori îl cânta și dânsul la întâlnirile preoțești și mai ales când se întâlnea cu Prea Sfințitul Emilian în dreapta căruia stătea. Aceasta este povestea cântecului pe care am încercat să îl imprim în anul 2000. Nu am avut starea emoțională necesară. Anii au trecut, programul a fost foarte încărcat. Am spus că trebuie să înregistrez un nou CD de muzică populară iar prima melodie să fie Cântec pentru Ardeal. În momentul în care am ieșit din studio, am știut cele trei locații. Parcă mă vedeam de mână cu părintele Doru Ghiaja acolo lângă obeliscul unde a fost întemnițat Horea. Eu nu aveam o regie clară dar el este regizat de mine pe minute, pe secunde și a fost filmat împreună cu prieteni dragi din Alba Iulia, familia Carmen și Daniel Siminic. Știam că trebuie să am două simboluri. Unul: Ardealule, străbun pământ, pentru că face parte din fibra fiecărui român și a fiecărui ardelean. E ca un loc de naștere, ca o geneză a noastră ca oameni, nu ca popor, ca oameni ai locului. Și al doilea: mi-a fost inspirat chiar de părintele Doru Ghiaja. Pentru că în convorbirea cu dânsul mi-a spus că a slujit mulți ani într-o parohie ctitorită de Nicolae Rațiu, un protopop de Alba. Este chiar preotul care l-a împărtășit pe Horea înainte de a fi martirizat pe roată. Și când protopopul Nicolae Rațiu l-a îmbrățișat pe Horea, i-a spus „prin mine te îmbrățișează, te cuprinde o țară întreagă.” Și atunci am avut ideea celui de al doilea lait motiv al videoclipului: roata cu îmbrățișarea care a fost o roată a martirajului lui Horea devenită astăzi, prin ani, o roată a moților. Moții de astăzi când joacă roata, nu joacă doar să se simtă bine, să se învârte ci joacă și într-un semn de omagiu adus lui Horea.
„Frumos! Frumos horești. De-aia ți se spune colonel popular”
R: Locația din Alba Iulia e superbă. Ce v-au zis oamenii când v-au văzut filmând?
OPS: Noi am filmat la începutul lunii octombrie acest videoclip. În prima zi la Țebea și e un prilej de a mulțumi locuitorilor din Baia de Criș, primarului, celor două fete Andreea și Alexandra care au mobilizat oamenii. Pentru că la un ansamblu este foarte ușor să găsești costume uniforme, bocanci, cușme, cizme. Ei, acolo în Țara Moților fiecare are un costum mai aparte. E în felul lui. Pe lângă asta, la un moment dat, când se iese din Biserică, moții după ce se întâlnesc cu preotul, îi binecuvintează, ei se pun la un sfat al moților pe acele buturugi, acei butuci. Și aceia au trebuit căutați, tăiați, aduși. Au trebuit solicitate aprobări pentru oamenii care erau la muncă, pentru copiii care erau la școală. A fost însă un entuziasm general. Nimeni nu a zis nu și nimeni n-a pus mai multe întrebări. Când am zis – vreți să filmăm? Domnu Ovidiu, cu mare drag vă sprijinim. Ori la Alba Iulia, deși era o scenă în care ne apropiem de obeliscul în care a fost întemnițat Horea, a trebuit să filmăm mai mult. De ce? Foarte multă lume venea, ne pupa, ne îmbrățișa. Ce se întâmplă, e un film documentar? Ce faceți domnu’ Ovidiu la Alba Iulia? Pe părintele cred că îl cunoaște trei sferturi din orașul Alba Iulia pentru că ori i-a botezat ori i-a cununat ori s-au dus la dânsul la Biserică. Ce am sesizat și am rămas foarte marcat a fost faptul că auzind înregistrarea, m-am uitat spre ochii părintelui Doru Ghiaja. Îi tremura și privirea și bărbia și obrazul. Am văzut așa un sentiment care mi s-a confirmat în spusele dânsului- „Frumos! Frumos horești. De-aia ți se spune colonel popular”!
Sursa: LOOK TV

