Mi-a plăcut dintotdeauna Sâmbăta lui Lazăr, data care marchează acel moment din Betania în care Domnul își cheamă iar la viață prietenul mort de patru zile. Asta și pentru că în satul copilăriei mele, undeva în Câmpia Transilvaniei, la Ciunga, localnicii se strâng să își pomenească morții în cimitirul din deal. O tradiție veche de când mă știu. Și de fiecare dată la fel de tulburătoare. O emoție plină. Nu am lipsit anul ăsta de la revederea cu toți ai mei: familie, săteni sau alți „repatriați” ca mine. De acolo, sufletul meu aleargă spre Apuseni și mașina pare să știe acest drum pe dinafară. Urc pe Valea Arieșului, spre…