Jurnal de bord
-
Toamnă cu gust de Apuseni!
Nu e o descoperire, e mereu aceeași constatare: toamna în Apuseni are un farmec aparte. Mai e puțin, de prin octombrie pădurile capătă culori ruginii, găsești cel mai frumos pastel iar aerul devine mai limpede! Așa că, printre brazi, mesteceni și fagi, ieșim la cules de ciuperci, o tradiție simplă, dar plină de bucurie. Fiecare gălbior sau hrib descoperit e ca un mic dar ascuns de pădure. Și, clar, e mai mult decât o plimbare: e întâlnirea cu natura, cu tihna de care uităm adesea. În Apuseni, toamna nu e doar un anotimp, e o poveste. 3a5d1311-76a3-44c2-9f03-5b6124751c78
-
Valea Arieșului, între munți și amintiri!
Continuăm itinerariul nostru: ce recomandări am face pentru un turist care vrea să descopere Apusenii! Azi, e despre Valea Arieșului! Aici, totul se petrece altfel altfel, liniștit, ca apele ce-și croiesc drum printre stânci și păduri. Sentiment pe care îl încerc de fiecare dată de cum trec podul de la Moldovenești și intru, oficial, în ținutul Apusenilor! Cum trec de “granița” asta, mă copleșește sentimentul de libertate, aici am priceput pentru prima dată ce înseamnă să respiri aerul curat al munților, aici am început să prind drag pentru istorie, pentru că aveam senzația, copil fiind, că fiecare loc sau copac mai falnic ascunde o poveste fascinantă. Mai cred și azi…
-
Video. Cerb la scăldătoare în Parcul Natural Apuseni!
Imagini rare cu un cerb impresionant la scăldătoare au fost surprinse în Parcul Natural Apuseni. „Știați că cerbii se scaldă în bălți de noroi și praf pentru a se deparazita? Acest comportament natural îi ajută să scape de insecte și paraziți, să-și protejeze pielea și să o mențină sănătoasă. 💡 „Băile” de noroi sunt, așadar, o metodă simplă și eficientă prin care animalele sălbatice își asigură confortul și sănătatea în mediul natural.”, au transmis reprezentanții Parcului Natural Apuseni.
-
Drum superb în Apuseni: Bălcești – Dealu Botii!
Unul din cele mai intense drumuri pe care să le parcurgi motorizat e legătura dintre Bălcești și Dealu Botii! Pe măsură ce urci și cobori serpentinele, pe alocuri atât de înguste încât ai impresia că nu mai poate trece altcineva pe lângă, ajungi la punctul de belvedere unde se deschide spre tine o priveliște neîntreruptă asupra văilor Apusenilor. La început de toamnă, verdele intens se amestecă cu galbenul frunzelor care își trăiesc ultimele zile, iar iarna e de vis, drumul se transformă într-un tablou alb, aproape ireal. E o șosea care te face să încetinești și din cauza curbelor dar și ca să te bucuri de fiecare cadru, ca dintr-un…
-
Video și foto. La Poșaga, la Izvorul Tămăduirii din inima Munților Apuseni!
Am mai scris despre acest loc unde mă întorc cât de des pot. La Poșaga, în inima Munților Apuseni, timpul pare să curgă altfel: aici e Izvorul Maicii Domnului, cunoscut și ca Izvorul Tămăduirii. Chiar din piatra muntelui țâșnește o apă limpede, rece și curată, despre care oamenii locului și toți cei care într-un fel au ajuns acolo spun că poartă har și vindecare. Mulți din cei care vin aici poartă credința că nu e doar apă de munte, ci dar al Cerului, o binecuvântare a Maicii Domnului pentru sufletele și trupurile ostenite. Cumva, sub Bisericuța unde se găsește izvorul, ai impresia că intri în chilia vreunui pustnic. Locul, în…
-
Dacă ar fi să alegi trei locuri din Apuseni pe care să le arăți unui străin, unde l-ai duce?
În clasamente internaționale recente, Munții Apuseni au devenit una din cele mai recomandate trei destinații din Europa! Voi ce locuri ați recomanda unui turist străin? Sparg eu gheața: Îți dau trei sugestii care au povești și imagini speciale: Peștera Scărișoara (Ghețarul de la Scărișoara) – găzduiește cel mai mare ghețar subteran din România și unul dintre cei mai vechi din lume (peste 4.000 de ani). Cheile Galbenei – un peisaj spectaculos de chei sălbatice, cascade, doline și avene. Poate cel mai spectaculos loc din Munții Apuseni! Satul Rimetea (jud. Alba) – celebru pentru casele albe cu obloane verzi, păstrate ca acum 150 de ani, și pentru faptul că soarele răsare…
-
COMUNICAT DE PRESA
Fundația culturală ETNOSTAR desfășoară în perioada 11-21 septembrie turneul artistic al ansamblului folcloric Dor Transilvan al Companiei de Transport Public Cluj Napoca la Festivalul International de Turism de la Shanghai, în cadrul proiectului cultural “Dor Transilvan – mesager cultural al Clujului” Proiectul cultural “Dor Transilvan – mesager cultural al Clujului” marchează împlinirea a 30 de ani de activitate artistică internațională a ansamblului folcloric Dor Transilvan al CTP. Inființat în anul 1994, ansamblul Dor Transilvan al C.T.P. este singurul ansamblu de întreprindere înființat în România după 1989. Începînd cu anul 1995 ansamblul Dor Transilvan și-a început misiunea de mesager cultural al Clujului în festivaluri folclorice internaționale în țări de pe trei continente:…
-
Video și foto. Tihna Munților Apuseni!
În Apuseni, timpul curge altfel. La Dealu Botii, vara are gust de iarbă proaspăt cosită, miros de fân cald și sunet de clopot de vacă dus de vânt. Diminețile sunt răcoroase, cu ceața așezată domol peste dealuri, iar serile se scaldă în apusuri molcome, când soarele se ascunde după păduri. Câteo ciupercă îți stă-n cale s-o culegi. Numai să le știi alege. Aici, tihna nu e un lux, e un mod de viață. e5eaac9d-cb66-4bf1-a73c-9aec2248d533
-
Foto din Padiș. Apusenii au prins viață! 🌿
Pajiștile dansează în culori, florile s-au trezit, iar gângăniile își cântă povestea sub soare. Aici, natura nu doar că respiră, vibrează. 🌼🦋 Câteva imagini pe care le-am descoperit în Padiș! Sursa foto: Flo #Apuseni #PrimăvarăÎnApuseni #NaturaVie #RomâniaSălbatică #Padiș #MunțiiApuseni #ApuseniTransilvanua #România #Transilvania
-
Foto. Poiana Glăvoi – aici wi-fi-ul dispare, în schimb conexiunea e maximă
Poiana Glăvoi din Padiș e locul în care te poți deconecta total! Dar surpriză: te reconectezi cu natura, cu bocancii și, fără excepție, cu alți montaniarzi care sforăie prin corturile vecine. Aici nu prinzi Netflix. Dar cine are nevoie de semnal când ai munte, corturi, o cafea făcută pe primus și vecini care știu toate piesele faine de folk! Recunosc, am mai scris: aici, seara, atmosfera devine de-a dreptul festivă: foc de tabără, chitară – tot la câteva corturi și cel puțin un grup care încearcă să cânte refrene celebre! E locul unde te simți în vacanță doar dacă stai pe un buștean și te uiți la nori. Există, în…
-
Foto și video. Am ajuns iar în poiana miraculoasă a Padișului, Poiana Ponor!
Locul e o adevărată dumbravă minunată pentru că în mod miraculos se transformă în funcție de anotimp. Aici se formează un lac temporar când se topesc zăpezile sau când plouă pentru perioade îndelungate, ca apoi locul să devină o poiană feerică, parcă decupată dintr-o pictură mai mult decât reușită. O splendidă depresiune a Munților Apuseni! Transformarea uluitoare a locului este dată de apele din Șesul Padiș care ies la suprafață prin Izbucul Ponor. Străbat apoi platoul depresiunii, pentru a se pierde, la un moment dat, în pământ. Chiar asta dă unicitatea locului: două sorburi acoperite cu nisip fin aflate în albia pârâului, unde se pierde apa. Sursa foto: Flo
-
Foto și video. Cascada Evantai și Izbucul Galbenei!
Probabil, unul din cele mai frumoase locuri din Apuseni sunt Cheile Galbenei. Am să descriu pe larg experiența de aici într-un material care este acum la dospit. Una absolut remarcabilă. De astă dată vă las câteva imagini cu două din punctele de pe traseu: cascada Evantai și izbucul Galbenei. Sursa foto: Flo