De la excursiile din copilărie la harta Apusenilor. Povestea lui Darius Mârza și pasiunea care l-a făcut să redescopere munții
![]()
Pasiunea lui Darius Mârza, organizatorul celui mai mare târg de turism din România, pentru Apuseni, a început în copilărie, sub îndrumarea unui diriginte pasionat de munte și expediții. Ani mai târziu, în timpul lockdownului, a revenit pe traseele copilăriei alături de copiii și angajații săi, le-a refăcut, cartografiat și promovat, pentru ca tot mai mulți turiști să descopere frumusețile și bogățiile Apusenilor.
“Am avut un diriginte senzațional. Cred că a fost cel mai special diriginte pe care l-a avut Clujul vreodată. Poenaru îl chema. Era de matematică și el era “taberistul” șef și excursionistul șef. Deci făceam excursii de două ori din alea lungi, de două ori pe semestru, trimestru, cum erau atunci pe vremurile noastre, plus tabere, două, trei, făcea în toți munții și am fost cu el în toate peșterile, în toate direcțiile, o nebunie, o frenezie, în Vadul Crișului, în tot, tot, toate peșterile la rând, le-am explorat și le-am descoperit la maxim, pe la Șuncuiuș, în toate zonele, așa. Da, de atunci am prins pasiunea asta și după… acuma, în pandemie, chiar în lockdown, asta am făcut, m-am dus și le-am filmat cu copiii mei și cu angajații mei ca să facem trasee și să le punem în evidență, practic toate lucrurile care le-am făcut cu dirigintele meu, fix traseele alea, fix locurile alea. Deci, practic, la mine din copilărie mi-au fost așa insuflate și inoculate de către diriginte care, vă spun, era un super expediționist și un super “taberist” și excursionist și, da, cred că au înclinat mult treaba asta. Că dacă nu era el, nu cred că aș fi putut zice sau aș fi fost așa curios de Apuseni și de toate bogățiile maxime pe care le are. Și, da, trebuie exploatate.”,
a declarat Darius Mârza, organizatorul celui mai mare festival de turism din România.


