Știri

Apă mai bună pentru un oraș din Apuseni: stația de tratare, finalizată în proporție de peste 95%. Investiția va fi gata până la sfârșitul anului

Loading

Locuitorii din Zlatna se apropie de momentul în care vor beneficia de apă potabilă tratată la standarde moderne. Stația de tratare a apei este reabilitată în proporție de peste 95%, iar punerea în funcțiune este programată până la sfârșitul acestui an. Potrivit președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, investiția realizată din fonduri europene va asigura apă de mai bună calitate și un sistem sigur, dimensionat pentru nevoile orașului și ale localităților învecinate.

“🚰 Vești bune pentru Zlatna! Apă mai bună la robinet!

Stația de tratare a apei de la Zlatna e aproape complet reabilitată. Lucrările sunt finalizate în proporție de peste 95% și noua stație va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul acestui an.

Ce înseamnă asta?

💧 Apă potabilă de mai bună calitate, tratată cu tehnologie modernă.
💧 Debit asigurat de 25 de litri pe secundă – suficient pentru tot orașul și localitățile din jur.
💧 Un sistem mai bun și mai sigur, pregătit să răspundă nevoilor comunității pentru mulți ani de acum înainte.

💙 O investiție din bani europeni a SC Apa CTTA în sănătatea, confortul și viitorul comunității din Zlatna.”,

a scris pe facebook Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *