Jurnal de bord

VIDEO. Imagini rare cu o haită de lupi!

Loading

O haită de lupi a fost filmată într-o pădure din judeţul Neamţ. Imaginile sunt cu atât mai spectaculoase cu cât lupii sunt prădători discreți și rareori pot fi văzuți în mediul lor natural.

Filmarea a fost realizată de profesorul Ştefan Ciotău în zona salbatică din Ocolul Silvic Tarcău. În imagini apar şase lupi.

“România are una dintre cele mai dezvoltate populații de lup din Europa. Lupii atacă în haită și dirijează prada în locuri în care aceasta își pierde mobilitatea, de exemplu râuri, unde este ucisă. Prădători foarte discreți și eficienți, lupii sunt văzuți foarte rar în libertate. Cea mai mare specie din familia Canidae, lupul este un carnivor care trăiește în haită și are un rol important în menținerea echilibrului ecologic și menținerea unor ecosisteme natural sănătoase.

Lupii pot parcurge zeci de kilometri pe zi în căutarea prăzii și când atacă, pot alerga cu aproape 60 de kilometri pe oră. Au simțuri foarte dezvoltate, un miros deosebit de fin, auzul și văzul foarte dezvoltate, permițându-I să vâneze ziua și noaptea.”, explică reprezentanții Romsilva pe pagina lor de facebook.

Foto: green-report.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.