Vin ninsorile în Apuseni!
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare cod galben de viscol şi ninsori valabilă în 26 de judeţe de marţi seara până miercuri seara. La munte se anunţă vânt puternic şi zăpadă.
Începând de marţi de la ora 20.00 până miercuri la ora 18.00, la munte vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Munţii Apuseni, în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, peste 25 l/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.