Știri

VIDEO. A10, autostrada pe care bălteşte apa!

Loading

Un nou videoreportaj al celor de la Asociaţia Pro Infrastructura ne arată stadiul lucrărilor de pe Autostrada Sebeş – Turda, de astă pe loturile 1 şi 2. Aici situaţia e şi mai complicată. În multe zone lucrările sunt în continuare într-un stadiu incipient, avansând într-un ritm nesemnificativ.

 

“Pe lotul 2, construit de Aktor, chiar dacă anumite sectoare au început să prindă contur, există multe zone în care lucrările sunt într-un stadiu incipient sau avansul este nesemnificativ în ultimele luni, fapt nepermis pentru un lot de autostradă lung de 24,25 km pe care se lucrează de mai bine de 2 ani. Pentru finalizarea lucrărilor până la finalul anului 2019, este necesară o îmbunătățire a ritmului de lucru în zonele critice, precum podurile peste râul Mureș și peste calea ferată din apropierea nodului Teiuș, dar și în multele segmente unde șantierul lasă impresia unor lucrări navale (apă care băltește)”

spun cei de la Pro Infrastructura pe pagina lor de facebook. Pe de altă parte, lucrurile par să stea ceva mai bine pe lotul 1 al viitoarei autostrăzi.

 

“Pe lotul 1, în lungime de fix 17 km, construit de Impresa Pizzarotti, sectorul cuprins între kilometrii 0,3 și 14 avansează într-un ritm corespunzător, cu mici sincope în zona satului Oarda, unde autostrada intersectează câteva locuințe încă nedemolate. Așteptăm cu interes începerea lucrărilor serioase între kilometrul 14 și capătul lotului 1 (zona nodului Alba Iulia Nord), unde recent a fost emisă autorizația de construire”

mai arată cei de la Pro Infrastructura.  Punctul cel mai sensibil al întregii lucrări rămâne nodul rutier Sebeş.

 

“Din păcate, punctul nevralgic al acestui lot, nodul rutier Sebeș, necesar pentru eliminarea blocajelor cvasi-continue de pe DN1 dintre Sebeș și Alba Iulia, în continuare nu este autorizat! Din informațiile noastre, documentația acestui nod nu a fost încă trimisă la ANPM pentru actualizarea acordului de mediu. Nu ne este foarte clar dacă motivul este incompetența CNAIR sau o întârziere voită a constructorului, dar cert este că această problemă trebuie rezolvată în cel mai scurt timp, astfel încât lucrările să poată începe și pe acest sector”

subliniază aceeaşi asociaţie.

 

Lotul 2 (direcția Aiud->Teiuș->Alba Iulia) este între min 00:11-08:38, iar lotul 1 (direcția Alba Iulia->Sebeș) între min 08:38-15:14.

 

Sursa: https://www.facebook.com/proinfrastructura/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *