-
FILM. Cetatea Colţ vs Castelul din Carpaţi între mit, istorie şi realitate!
Legende, zmei, prinţese şi viteji, familia cnejilor Cândea sau Kendeffy, Jules Verne… un amalgam de istorie şi ficţiune care face din Cetatea Colţ un obiectiv care e musai de văzut. Un loc din Transilvania făcut cunoscut în toată lumea de celebrul Jules Verne. O cetate de piatră din Evul Mediu, un loc misterios care a dat naştere unei poveşti nemuritoare. Care o fi oare legătura dintre istorie şi poveste? Asta am încercat noi să aflăm, pe cât posibil. Am pornit de la istoria locului şi a familiei care a deţinut cetatea, am încercat să vedem cum se suprapune povestea romanului pe datele istorice şi apoi care este realitatea de azi.…
-
Video spectaculos: urs imobilizat într-un gard, relocat!
Natura este cu adevărat fabuloasă în România. Sunt încă atâtea locuri în care poţi vedea viaţa sălbatică la ea acasă. Uneori mai e nevoie şi de prezenţa omului. Pentru ajutor, desigur. Aşa cum se poate vedea şi în clipul de mai jos. „Specialiștii Regiei Naționale a #Pădurilor – #Romsilva au relocat un exemplar de urs, rămas imobilizat în gardul unei gospodării, pe raza Fondului Cinegetic nr. 13 Corbi din cadrul Direcției Silvice #Argeș Ursul a fost tranchilizat de personalul Romsilva, cu arma din dotarea Direcției Silvice Argeș, fiind apoi relocat tot pe raza Fondului Cinegetic nr. 13 Corbi, dar la distanță sigură de așezările umane” spun cei de la…