-
Se face drumul de la Ic Ponor la Padiș!
Drumul judeţean dintre Padiş şi Ic Ponor, de aproape 10 kilometri lungime, care va face legătura între judeţul Bihor şi judeţele Cluj şi Alba, se află în lucrări de modernizare, printr-o investiţie de peste 80 de milioane de lei, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan. Lucrările au început în luna mai şi din motive de siguranţă, constructorul a solicitat închiderea circulaţiei pe tronson începând cu 10 iulie, până la 1 decembrie 2026, perioadă necesară executării lucrărilor de derocare şi consolidare. Reprezentantul firmei a precizat că drumul ar putea fi redeschis mai devreme, în condiţii de şantier, termenul final fiind noiembrie 2027. Preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a declarat…