-
Astăzi este ziua celor care păzesc natura!
31 iulie este Ziua Internațională a Rangerilor, un moment prielnic să le urmăm şi noi, aici la Apuseni Transilvania, La mulţi ani! Rangerul este persoana care se ocupă, în principal, de asigurarea conservării şi protejării patrimoniului natural, cultural şi istoric situat în ariile protejate. Desfăşoară activităţi de ghidaj şi supravegherea activităţii turiştilor, realizează intervenţii şi amenajări necesare activităţii de turism în aria respectivă. Rangerul colaborează cu localnicii din zonă, cu cercetători, fomaţiuni salvamont şi salvaspeo, operatori turistici. Răspunde de aplicarea legilor şi regulamentelor în ariile protejate. Organiză activităţi educative în centrele de vizitare sau pe teren. Sperăm ca rangerii din Apuseni şi din toate ariile protejate ale Transilvaniei şi ale…
-
VIDEO. Memorialul durerii continuă: Casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin!
Am stat de vorbă cu părintele Cristian Borz, parohul din Bădăcin, cel care se ocupă de Casa Memorială a lui Iuliu Maniu. Un monument istoric, validat ca atare în 1991, dar care prin nepăsarea administrației centrale și locale a ajuns aproape o ruină. Urmărind interviul de mai jos, aflați în linii mari odiseea acestui imobil care vorbește de istoria locurilor și de memoria unuia dintre cei mai importanți lideri politici, fără de care actul din 1918, probabil că nu s-ar fi petrecut. Răspunsurile părintelui te fac să te întrebi dacă nu cumva poți pune semnul egal între gestul autorităților comuniste și lipsa de implicare a decidenților postdecembriști referitor la acest monument de patrimoniu. „După arestarea…
-
Sălbaticii și fainii Apuseni!
Că Munţii Apuseni îţi oferă peisaje pitoreşti nu mai e o noutate deşi te impresionează de fiecare dată când descoperi locuri noi acolo sau când le revezi pe cele cunoscute. Dar senzaţia de absolută mirare e atunci când întâlneşti spectacolul neştiut al munţilor, lumea ascunsă la care nu ai acces aşa uşor. Imaginile postate de Parcul Natural Apuseni pe o reţea de socializare ilustrează cum nu se poate mai bine această minuăţie a Transilvaniei, Apusenii. Fotografiile ce surprind câteva căprioare, un cerb şi o pisică sălbatică nu mai au nevoie de comentarii. Sursa: /www.facebook.com/parcapuseni
-
În Someșul Cald, cu mașina, nu cu barca!
Pentru unii mersul cu mașina nu pare să mai fie la fel de atractiv pe șosele, așa că o iau prin apă. Asta s-a întâmplat și în arealul protejat al Apusenilor, acolo unde a fost surprins un șofer ce conducea o mașină de teren prin albia Someșului Cald, pe raza localității Mărgău. Astfel rangerii de la Parcul Natural Apuseni au fost chemați să sancționeze „temerarul” șofer contravenient. „În data de 23 iunie 2017 angajații din cadrul RNP Romsilva Administrației Parcului Natural Apuseni au aplicat o sancțiune contravențională de 5000 lei privind accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice. Rangerii APN Apuseni au fost anunțați de către o…