Video. Transfăgărășan, raiul urșilor!

Nu știu dacă există un Rai al oamenilor și unul al animalelor. Știu sigur că pe pitorescul Transfăgărășan, cel puțin până la coada lacului, până unde se întinde și pădurea, găsești urși, nu la tot pasul, dar aproape la fiecare curbă. O rezervație pe care și-au ales-o ei ca să trăiască, fără a-i fi constrâns nimeni. Un fel de tărâm pe care l-au colonizat încet și sigur.

Am mai văzut urși la Grădina Zoologică. Niciodată în libertate și atât de aproape de portiera mașinii. Cu siguranță ei erau obișnuiți cu prezența semenilor mei în zonă, e clar că nu era prima interacțiune. Dar pentru mine, sentimentul a fost copleșitor. Încercam să fac o filmare cât mai bună din mașină. Cu geamul ușor deschis. La o relativă distanță… și totuși! Nu e ca și cum ai rămâne indiferent, pericolul poate apărea oricând. Dar curiozitatea e mai mare.

Mă gândeam, de pildă, ce fac turiștii care trec zona pe bicicletă..Te-ai încumeta să treci prin dreptul ursului aflat pe margine de drum sau uneori chiar pe carosabil? Nu o fi având el treabă cu legislația rutieră dar aici drumul, locul, pădurea, muntele, șoseaua, a devenit domeniul lui. Pe care se simte acasă și circulă în consecință pe unde îl taie capul. Înțeleg că sunt grupuri de motocicliști străini care vin special aici pentru o aventură turistică teribilă: să te plimbi pe o șosea, printre urșii liberi!

Spectacolul ține până spre Piscul Negru unde începe urcarea pe Transfăgărășan! Aici se pierde pădurea și se dezvelește semeț crestele de munte ale Făgărașilor. Golașe, cu vegetație alpină, și foarte abrupte! În față ai un perete cu o șosea care îl șerpuiește în urcare neîntrerupt! Senzația e maximă! Iar tentația și mai mare: să oprești la fiecare punct de belvedere pentru a imortaliza clipa. O imagine mai puternică decât mii de cuvinte.

Culmile îmi dau impresia unui cadru de film fantasy. Văd cetele de rohirimi și armatele glorioșilor elfi care apară Rohanul și ținutul Gondorului. Scene de pelicule celebre îmi inundă imaginația. Dar e certitudine: relieful bate filmul! Ce priveliște! Lacul Bâlea și apoi serpentinele care coboară spre Transilvania întregesc tabloul. Concluzia este că drumul care leagă Vechiul Regat de Țara Ardealului, după cum îi spunea Bălcescu, e o poveste. O poveste aproape sălbatică, cu urși și priveliști în care ți se taie la propriu răsuflarea! Dar înainte de toate, o poveste adevărată!