S-a dus toamna din Apuseni!

„Dacă aș fi o pasăre, aș zbura în jurul Pământului căutând toamnele succesive” (George Eliot)

Frumusețea toamnei este irepetabilă. Misterul însoțește mereu acest anotimp. Pastelată la început, în cele mai diverse și teribile culori ce dau viață unui întreg tablou, natura se retrage apoi într-o liniște aproape mormântală, într-o lume de gheață, în care doar mici insule de verde, nealiniate legilor nescrise ale vremii, se încăpățânează să rămână în scenă. Ce spectacol e toamna!

Am surprins câteva din etapele acestui anotimp lin în munte, în Apuseni! Nu știu alții cum sunt dar mie îmi pare că primăvara e mai capricioasă decât toamna. Timpul ăsta de la început de septembrie, care se scurge intens pe parcursul lui noiembrie, e predictibil. Nu îți creează triste speranțe. Dimpotrivă. Știu din început la ce să mă aștept. Știu că foșnetul frunzelor de pe crengi îl simt ulterior plenar în urma pașilor pe poteci înguste de pădure, mai știu că verdele îngălbenit al lor se face arămiu până ce cad, în așteptarea Marii Transformări.

Acum aștept iarna în Apuseni. Mi-am scos schiurile din debara și caut să îmi iau clăpari noi. Mi-e gândul deja la pârtiile din Arieșeni (de la Vârtop), din Mărișel sau din Muntele Băișorii. Mi-e drag să ascult sunetul scârțâit al omătului sub greutatea bocancului. Și să mă bucur de cetina ninsă proaspăt sau de gheața adunată la streșina casei. Iar seara, la gura sobei, privind cu tihnă la lemnul care arde pocnit, gust cu plăcere din roadele pe care ni le-a lăsat Toamna.