Foto. În Apuseni, ”în peisajul sufletului”!

”Peisaj de basm. Există stânci măreţe, puternice, inaccesibile, care se pot totuşi prăbuşi de-un simplu ecou: în peisajul sufletului”, spunea nemuritorul Lucian Blaga.

Redescopăr realitatea poetului în lumea din proximitatea orașului. Fug după veșnicie iar și iar pe lângă Arieșul care taie clipă de clipă văile Apusenilor. Pare că fac lucrul ăsta de când mă țin minte, pentru că aici am ajuns de copil. În locul ăsta mi-am umplut sufletul de dragoste, de bucurie aprinsă. O fi fost ”chemarea sângelui”, așa cum mă alintă o mai veche cunoștință, unul din, poate, puținii păstrători de credință și de voință ai acestor locuri!

Nu trebuie să cauți prea mult. Doar câțiva kilometri de la șoseaua centrală. Și o iei ușor pe drumul îngust ce merge paralel cu pârâul care o coborî de undeva de sus. Așa e peste tot, în fiecare comună de pe Valea Arieșului. Când eram mic, itinerariul părea să aibă trecerea unor ceasuri nesfârșite. Azi pare că e la o aruncătură de băț. Cândva trăiam cu sentimentul că mă pierd în sălbăticia Apusenilor, astăzi am senzația că civilizația inundă și cele mai neștiute cătune. Chiar pe acelea unde am descoperit o altă lume, ascunsă în inima munților. Cu  oameni cu suflete minunate, cu simplitate și bun gust! Astăzi, mai puțini! Și, totuși, sunt acolo!

Cobor din Poșaga de Sus, las în urmă Scărița Belioara și cătunele în care mai trăiesc moții. În față sunt stâncile puternice, inaccesibile ale Trascăului. Este cu adevărat un peisaj de basm! Îl revăd aproape săptămânal și nu mă satur niciodată. Deși munții ăștia și-au făcut de mult loc în peisajul sufletului! Trăiesc mereu cu ecoul lor!