Video. Mănăstirea Sub Piatră, Meteora Apusenilor!

“Ţara lor e Ţară nu e glumă,
Nu-i desenaţi nicicând hotare hâde,
Aici e mai mult suflet decât humă
Şi Dumnezeu din ceruri le surâde!” (Nicolae Nicoară Horea)
 
Există în Apuseni o mănăstire care își ilustrează perfect denumirea. Se numește Sub Piatră și se găsește, într-adevăr, într-un loc adăpostit de pereți de piatră. Stâncile aparțin masivului Bedeleu, iar mănăstirea se ivește primitoare credincioșilor care bat drumul până acolo pentru o gură de aer curat, de liniște și de rugăciune. Am urcat pe drumul îngust și abrupt până pe platoul de Sub Piatră. Curios, în ciuda maiestuozității munților de aici și a solemnității pe care o impune viața în micuța mănăstire, totul e foarte cald, îmbietor, aproape casnic. Dar priveliștea…! Aici e Meteora Apusenilor!
 
https://youtu.be/3b3vpVgmoFw
 
Istoria marchează puternic memoria schitului. Anul 1797 stă scris, în lemn, deasupra ușii din pronaos, la bisericuța de lemn, așezată puțin mai jos de noul lăcaș de cult. E anul în care călugării din satul Sub Piatră sau Oncășești au ridicat bisericuţa, cu mâinile lor, pe locul unui mai vechi schit, care avea hramul „Maica Domnului”. Cu doar ceva vreme înainte, schitul evocat fusese demolat de soldații generalului austriac Bucov, trimis în Transilvania pentru a restabili pacea confesională în provincie. Conflictele au adus cu ele distrugere și, pentru a scăpa cu viaţă, spun legendele, călugării ar fi fugit în grabă, cu tot cu obiectele de cult, într-una din peşterile masivului Bedeleu, chiar lângă schit.
 
E primăvară în toată puterea cuvântului iar florile merilor puși de-a lungul cărării pastelează ineditul tablou. E un sentiment amestecat. Credința se suprapune istoriei iar ultima se pierde în legendă. E și aici o Meteora, nu la poalele Olimpului ci la poale de Trascău. Iar jos în vale e Huda lui Papară, peștera despre care mitologia autohtonă spune că ar fi exact locul în care s-a sinucis regele Decebal sau că aici s-ar fi retras zeul suprem al dacilor Zamolxes. Ce mixt interesant aici la Schitul de Piatră: mărturisirea de credință intră în mit și apoi în poveste. E ceva ce Adrian Păunescu redă magistral în poezia sa:
 
“Doamne care-ai disparut de mult
Într-un cosmos la vreun alt consult.
Dacă vrei să mai exişti cândva
Pune aicea reşedinţa ta
Între cei mai aprigi pământeni
Vii Zamolxes iar în Apuseni.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.