Reportaje/Povești

Foto și video. Pe Transalpina de Apuseni, drumul care leagă comunitățile izolate din munți!

Loading

Ați fost vreodată în Apuseni? Era întrebarea care îmi venea să o rostesc cu voce tare privind la culmile încântătoare din jur. Eram sus pe coama munților, pe Transalpina de Apuseni, alături de colegul Florin Țene care tocmai înălța drona deasupra lumii. În fundal se desfășura concertul armonios dar sonor al greierilor. Un traseu de munte pe care am mai urcat doar când eram copil iar azi l-am descoperit din nou, cu ochii omului adult.

 

 

 

Și ce descoperire!

 


Plecat-am la orele amiezii din Abrud și în loc să ținem drumul drept spre Zlatna, pe Dealu Mare, am făcut stânga spre Bucium, trecând curioși prin satul Fefeleagăi lui Ion Agârbiceanu. Nimic nu părea să aducă cu lumea din carte, poate câte vreun Bator care păștea în voie pe coastele în pantă din stânga și din dreapta. Dar ușor, pe nesimțite, drumul a început să fie mai îngust, când a dat să urce spre Dealul Mogoșului. Cum lăsam Buciumul în vale, panorama ce se deschidea în fața ochilor devenea tot mai ademenitoare. Pe drumul, încă neasfaltat, dar bun pentru orice tip de mașină, aveam de acum să ne oprim din loc în loc. Musai pentru fotografii!

 

 
 
 
 

Ca pe șoseaua de piatră din Mogoș să ne intersectăm ulterior cu un grup de motocicliști aflați în căutarea aventurii în Apuseni. Voiau să ajungă la Piatra Corbului din Roșia Montană. Sper doar ca indicațiile mele să nu le fi îngreunat și mai mult itinerariul. Mulțumiți că am ajutat, am pornit mai departe în cercetarea Transalpinei de Apuseni. Un punct de belvedere se află la doar câțiva kilometri de Mogoș. Indiferent din ce parte te uiți aici, găsești doar maiestuozitatea muntelui. A masivului Trascău. E atâta solemnitate în partea asta de Apuseni.

 


Vârfurile stâncoase se succed în traseul spre comuna Râmeț, una din cele trei aflate pe parcursul acestui drum. Care odată finalizat va deveni probabil unul dintre cele mai accesate trasee turistice din România! Așa cum am mai scris, Transalpina de Apuseni se află într-un proces de modernizare și asfaltare realizat de Consiliul Județean Alba. Este drumul care leagă comuna Bucium de municipiul Aiud. O veritabilă legătură între DN74 și Autostrada A10. Asfaltarea completă este preconizată pentru începutul anului 2023.

 


Că am pomenit de Aiud, orașul se vede în zare, în toată splendoarea sa, când șoseaua începe să coboare spre Râmeț. Ce mi-a plăcut, mai cu seamă la mijloc de iunie, verdele copacilor, al pădurilor încă prezente în această zonă montană. Era imaginea că Transilvania este cu adevărat Țara de peste pădure, mergând astfel la etimologia numelui provinciei.

 


Vă las să descoperiți zona cu mașina sau chiar cu bicicleta! Merită! Ca apoi să îmi răspundeți la întrebare: Ați fost vreodată în Apuseni?

 

Imagine: Florin Țene

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *