În Apuseni, acolo unde au zburat dragonii! -

„Winter is coming!” Repetam aproape obsesiv acest slogan atunci când acum mai bine de 10 ani mi-a căzut în mâini celebra serie a lui George R.R. Martin, „Urzeala Tronurilor”. Rămâneam treaz până târziu în noapte fascinat de uimitoarea epopee a familiilor Stark, Lannister, Targaryen. Recunosc, apariția ulterioară a filmului, deși am privit-o cât se poate de sceptic, mi-a depășit așteptările. Lumea imaginară din carte prindea viață într-o manieră cât se poate de fidelă! Astfel că în realitatea imediată mi s-a dat să întâlnesc locuri pe care le asociam cu cele din povestea de mai sus. Cel puțin ăsta a fost sentimentul când am văzut ruinele Cetății Colțești din munții Trascăului!

În Rimetea am ajuns de multe ori dar niciodată nu am mers cei câțiva kilometri până în localitatea vecină. De astă dată venind dinspre Mănăstirea Râmeț spre Cluj, ne-am zis că ar merita un ocol prin Cheile Vălișoarei, să trecem prin Rimetea, pe la Buru apoi spre Turda pe Valea Arieșului, ca să ajungem la Cluj. Impresia drumului în Chei era atât de puternică încât opream mașina din kilometru în kilometru să ne bucurăm de priveliștea absolut de basm a acestei părți din județul Alba. Iar basmul se face istorie în momentul în care zărești semeața ruină a Cetății. O istorie de peste 700 de ani, încă tangibilă.

Cetatea Colțești, scriu cronicele, a fost construită în jurul anului 1296 de contele Thoroczkay din Trascău, cu întrebuințarea de cetate de refugiu. A fost ridicată pe vârful abrupt al unui deal calcaros ca urmare a unei invazii mongole petrecute în anul 1241 atunci când comunitățile din Trascău și Sângeorgiu au fost puternic afectate. Dar în cazul de față istoria se suprapune cu povestea. Cu povestea din carte care îmi era atât de puternic întipărită în minte. Locul, absolut unic, îmi oferea imaginea reședinței Targaryenilor de la Piatra Dragonului, unde Aegon Cuceritorul își ținea ascunși ultimii trei dragoni cu care cucerise întregul Westeros. Oare să cutezăm? Ne aventurăm să pătrundem în lumea misterioasă a acestor ruine?

În carte, preferații mei au fost cei din Nord, familia Stark și celebrul Jon Snow, iar Apusenii i-am asociat de fiecare dată cu acest ținut al poveștii. Așa că ne aflam în locurile care ne sunt atât de dragi și de prietenoase iar decizia nu a fost grea: ne-am pornit la drum fiind convinși că în maxim două ore explorăm cam tot ce ar fi de văzut. Zidurile se încăpățânează să stea în picioare, ca o prelungire a stâncii de dedesubt, conferindu-i acea atmosferă de mister cu puternic iz medieval. Ajunși la o altitudine de peste 700 de metri, panorama devine una de spectacol. Spații largi se deschid de jur împrejur iar privirea îți fuge pe Colții Trascăului și pe splendida Piatră a Secuiului, cu o înălțime de 1192 de metri. Dacă privești atent împrejur, nu ai cum să nu remarci simetria perfectă între culmile Colților Trascăului și aliniamentul înălțimilor din zonă pe care se găsește și Cetatea. O veritabilă fortificație a naturii Apusenilor.

La întoarcere am dat peste o turmă de oi, prada perfectă a dragonilor din carte. Mă gândeam că ar fi prea de tot ca din înaltul cerului să se repeadă ceva din imaginarul legendei și ficțiunea să bată realitatea. Dar viața bate oricum filmul. Iar în față nu ne-au ieșit dragonii ci o haită de dulăi cam supărați. Telefonul care îmi servea drept aparat foto îl puteam folosi acum cel mult ca baghetă magică și nicidecum ca scut de apărare. Și în secunda în care mă gândeam la soluția cea mai bună s-a ivit și personajul salvator: ciobanul, care și-a potolit dulăii! Astfel ne-am îndepărtat și noi teferi de impresionantul ținut al dragonilor fără a fi mușcați de câini.

Ce-i sigur, locul e de poveste! Și oricine ajunge acolo își poate trăi povestea preferată. Părăsind zona, mi-am dat seama, cu fiecare loc nou pe care îl descopăr, cât de puțin cunosc. E precum într-o replică celebră din carte și păstrată și în film: „Jon Snow, nu știi nimic!”