Lumea Pierdută…

Am descoperit-o mai de mult în Munții Apuseni, un loc în care în vremuri îndepărtate totul era sălbăticie, o lume străveche ale cărei urme încă se mai văd. Atunci când naturalul nu fusese atins de tehnologia industriei lemnului, Lumea Pierdută era însăși imaginea naturii primitive, pe unde nu trecea nici om, poate nici animal. Dar chiar și astăzi rămâne o zonă izolată acoperită de o pădure deasă ce te poate face să te rătăcești în pustia muntelui.

Denumită aşa datorită sălbăticiei sale din trecut, Lumea Pierdută reprezintă un platou carstic împădurit, mărginit de Pârâul Ursului, Pârâul Sec şi culmea sudică a Vârfului Gârdişoara. Aici apar două văi: Pârâul Ursului şi Pârâul Sec, care au izvoarele apropiate şi se unesc în aval delimitând un platou izolat de regiunile din jur. Platoul Lumea Pierdută ascunde în subteran o imensă reţea de galerii active, trădată la suprafaţă de existenţa unor doline mascate de vegetaţie. Două dintre acestea sunt porţi de intrare în subteran, prin avene cu verticale spectaculoase, printre cele mai mari în patrimoniul carstic românesc.

Nu mi-aș fi imaginat vreodată că lumea de azi pare mai pierdută decât pustietatea asta a Apusenilor. Astăzi sper, nu mai e un proiect, că voi urca din nou acolo. În Lumea Pierdută a munților care devine pe nesimțite o lume a speranței.