Cum erau apărate pădurile în Transilvania, acum 200 de ani?

Transilvania înseamnă și „ţara pădurilor”. Aici, ca peste tot dealtfel, relaţia dintre om şi pădure este veche de când lumea, susţin şi istoricii, şi arheologii, care au găsit unelte pentru prelucrarea şi tăierea lemnului din epoca neolitică.

Traian Andron, citat de silvanews.ro, în lucrarea sa „Istoricul pădurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud”, precizează faptul că relaţiile reglementate dintre om şi pădure existau de pe vremea dacilor. Administraţia romană a introdus pe teritoriul Daciei „colegiile forestiere”, care reglementau folosirea pădurilor şi păşunilor, încasând după acestea, cu ajutorul unor funcţionari, anumite taxe.

Asemenea preocupări a avut şi Imperiul Austro-Ungar, după cum spune şi Traian Andron în lucrarea sa. „În 1703, trimişii împărăteşti din Viena trebuie să cerceteze pădurile din Transilvania, spre a constata componenţa acestora, ce lemn de construcţie şi de foc cuprind, precum şi ce păduri de stejar sunt pentru îngrăşarea porcilor”, scrie autorul.

Imperiul Austro-Ungar voia nu doar să câştige de pe urma pădurilor din Transilvania, ci şi să se asigure că acestea nu dispar, în urma exploatărilor haotice. Astfel, în prima parte a anilor 1700, apar „instrucţiuni pentru administrarea pădurilor”, iar mai bine de 70 de ani mai târziu, imperiul decide ca pădurile din Transilvania să fie păzite.

Mai târziu, legislaţia ungară încearcă să prevină exploatările haotice şi introduce autorizaţii, care vizează pădurile statului, stabilimentele publice şi anumite societăţi. Astfel nicio pădure nu putea fi exploatată fără o autorizare prealabilă a serviciului silvic. Aceasta trebuia să ţină cont de posibilităţile de împădurire ale celor care exploatau.

Sursa: silvanews.ro