Mircea Diaconu: E nebunie ce poţi să trăieşti în Apuseni, tu, care eşti cu computerul şi cu mouse-ul în nas!

Actorul Mircea Diaconu a vorbit pentru apusenitransilvania.ro despre potenţialul extraordinar pe care îl au Munţii Apuseni şi despre lucrurile absolut unice care încă se mai păstrează aici. Actorul spune că locuitorii din zonă nu ar trebui să îşi uite meşteşugurile şi nici să îşi abandoneze ocupaţiile rurale, pentru că ele pot genera o adevărată industrie de turism. Mai mult, poveştile şi legendele Apusenilor, trebuie spuse din nou, crede actualul deputat european.

“Pe-afară e coadă mare ca să mergi să stai în casa unui ţăran din Tirol, să stai în casa lui, cu vacile, cu fânul, cum trăieşte el acolo sus în munţi… Ia gândiţi-vă la toate satele astea minunate, de pe Ampoi, de pe Arieş, toate văile astea… E nebunie ce poţi să trăieşti, ce memorie bogată poţi să ai după aia, ce amintiri, tu ca străin, care eşti cu computerul, cu tot ce vrei. Toţi cei cu computerul şi cu mouse-ul în nas tânjesc după natural, după adevăr. Iar noi acolo suntem”,

a spus Mircea Diaconu. El subliniază că în Apuseni există o civilizaţie a lemnului unică în Europa, fapt ce ar trebui exploatat turistic.

“Este o civilizaţie a lemnului. Oamenii cu pădurea, cu barda, fac orice. Este o ecuaţie absolut fabuloasă şi ancestrală. Are în spate mii şi mii de ani. Puţin în Finlanda mai există treaba asta, în rest nu există niciunde în Europa. Ce poate să facă un om cu un lemn! Păi să îl pui pe masă, să îl arăţi şi oamenii să vină de peste tot, să fie de faţă. Să vadă, să stea în curtea lor, să stea în casa lor”,

a mai precizat actualul europarlamentar. Totodată Diaconu e convins că un mecanism extraordinar de a aduce turistul în Apuseni e acela de a-i oferi o poveste “nebună” care să-l atragă aici.

“Povestea face parte din poveste. E genul de construcţie, Ţara asta a Moţilor, cu satele, cu comunele, cu întâmplările, e ca un fel de carte pe care o deschizi filă cu filă şi poţi să treci din sat în sat şi să auzi poveştile. Dar problema e una singură: în clipa în care îi chemi, îi inviţi, trebuie să comunici şi povestea. Nu să aştepţi să vină omul că nu ştii de ce vine. El trebuie să vină atras de poveste, să o asculte. O mai scultă, manâncă aici şi bea şi doarme, şi vede căpiţa de fân care nu mai există în Europa! Ei vin accidental acum, nu vin la ceva. Ei trebuie atraşi cu acel ceva. Şi nu cu amărâta aia de frunză pe care o vedem şi de care discutăm. E ultra penibilă şi măruntă. Nu. Trebuie aruncate poveşti din astea nebune. Cineva, local, trebuie să arunce povestea în faţă. Aia atrage”,

spune marele actor. Dealtfel debutul său cinematografic e strâns legat de Munţii Apuseni. Aşa a aflat de poveştile extraordinare ale acestor locuri care nu ar trebui să mai rămână nepovestite.

“Eu aici am debutat, la Roşia Montană am debutat, a fost primul film din viaţa mea, “Nunta de Piatră”. Şi mi-aduc aminte exact: cel mai fabulos lucru era că stăteam la ţărani în case, în gazdă, iar seara ne adunam ba la unul ba la altul şi ne povesteau până dimineaţa de-ale lor. Poveşti ca la Agârbiceanu. Adică toate erau cu aur, cu prădăciuni, cu istorii, cu amoruri… Era o poveste întreagă, o lume, romane erau în jurul acestor lucruri. De ce trebuie să moară aceste lucruri?”

a mai spus Mircea Diaconu.

Sursa foto: radu-tudor.ro