
Cu buldozerul şi excavatorul în ariile protejate?! Ce spune un vicepreşedinte al Senatului?
Comisia de mediu din Senat a aprobat, cu doar 3 voturi împotrivă, inițiativa privind scoaterea spre exploatare a unor unor suprafețe din interiorul ariilor naturale protejate. Acest demers urmează a fi supus la vot în plenul Senatului, la finele acestei săptămâni.
Practic este vorba despre un proiect de lege ce vizează licenţele de exploatare dinainte de 2007. În condiţiile în care acestea se suprapun cu ariile protejate, în acest caz sa va face compensarea cu un teren din proximitate (care va intra în componenţa parcului natural sau naţional).
Acest lucru a nemulţumit mai multe ong-uri de mediu, printre care şi Federației Coaliția Natura 2000 România, care solicită în mod public parlamentarilor să voteze împotriva acestei propuneri legislative, iar Ministerului Mediului să-i trimită un punct de vedere nefavorabil inițiativei prezentate mai sus, informează bihon.ro. Potrivit acestora, parcurile naționale și naturale ar putea deveni drumuri de acces pentru excavatoare, buldozere şi utilaje de execuţie. La fel şi pădurile şi albiile actualelor râuri ar avea de suferit mutaţii majore.
Vicepreşedintele Senatului, Mihai Goţiu, se opune acestei iniţiative. „Este puţin probabil ca terenul de lângă aria protejată să aibă aceeaşi valoare, acelaşi specific. Dacă vrei să compensezi cu un alt teren, acela trebuie verificat, analizat de o comisie a Academiei”, a declarat parlamentarul USR pentru apusenitransilvania.ro.
Mai mult acesta oferă şi un exemplu. „La Roşia Montană, există o licenţă de exploatare de prin 1999, care se suprapune cu cele două arii protejate de la Piatra Corbului şi Piatra Despicată. Aici, cum să compensezi? Sunt monumente ale naturii, nu ai cum să le echivalezi. E un nonsens”, a mai spus Goţiu.

