CA SĂ DESCOPERI TRANSILVANIA, TREBUIE SĂ URCI ÎN APUSENI!

Reportaje/Povești

Published on decembrie 23rd, 2019 | by admin

0

VIDEO. Cum să îți găsești pacea în mijlocul războiului?

„Și tu, Betleeme, țara lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel” (Matei, 2:6).

E o vreme superbă în Ierusalim și îmi propun să explorez azi și mai atent orașul vechi care mă fascinează mai mult decât mi-aș fi imaginat. Sentimentul este că ajungi să calci pe istorie pe fiecare piatră a străduțelor așezate precum într-un labirint în care mă pierd cu o plăcere teribilă, oprindu-mă la obiective mai mult sau mai puțin cunoscute sau la tarabele ademenitoare ale Bazarului. Suntem în cea de a treia a zi de ședere în Israel și am impresia că încă nu am descoperit Ierusalimul. „Astăzi mergem să vedem Betleemul”, îmi întrerupe starea de reverie, Delia. Stabilisem că azi mergem să descoperim locul nașterii Mântuitorului.

Betleemul fusese locul preferat din colindele copilăriei pentru că se referea la un moment de bucurie. Îl percepeam ca atare și mi-l imaginam în consecință. Doar că aici, mă încerca un sentiment de reținere. Oare ce ne-o fi așteptând dincolo de zid, dincolo de graniță, unde sunt ținuturile Palestinei? Mă gândeam mai acut la conflictul politic și militar de acolo decât la simbolul spiritual. Ciudat, nu eram deloc nerăbdător să văd pe viu Viflaimul pe care îl colindam cu atâta forță în anii de care mi-e atât de dor acum. Dar o promisiune rămâne o promisiune. Și e greu să revii asupra ei mai ales când ai făcut-o în fața partenerei de excursie și de viață.

Din Ierusalim până în Betleem e drum de câteva minute cu mașina. Trecând prin locurile stâncoase ce despart cele două orașe, cred că sunt vreo zece kilometri, proiectam în minte imagini de acum peste două mii de ani când Familia Sfântă, când Iosif și Maria, băteau drumurile aride ale Iudeii să ajungă la recensământul din Betleem. Oare cât de greu le-o fi fost să străbată vechile poteci? Până să ajung la vreo concluzie imaginară, ne trezim că suntem la intrarea în oraș. În Betleemul Iudeii, unde a venit în lume Iisus. Orașul e inconfortabil la prima vedere. Străzi înguste, aglomerate, un haos urbanistic, după gustul meu. E o lume diferită de Ierusalim și mă gândesc deja aproape cu regret de ce am decis să facem această excursie.

La ultima stație coborâm din autobuz. Suntem nevoiți să căutăm un taxi până la Biserica Nașterii Domnului. Până să ne acomodăm cu atmosfera orașului, suntem luați în primire de cel puțin 5 – 6 persoane care își ofereau serviciile de taximetrie. „Mă înțeleg eu cu ei”, îi spun Deliei și îl aleg pe cel mai în vârstă dintre taximetriști. Fără să îi spunem destinația, omul intuiește că vrem să ajungem la „Nativity Church”. Drumul e o poveste în sine. Taximetristul palestinian ne asigură că suntem în Țara Sfântă și că ar trebui să descoperim toate lucrurile minunate din jur. Mai îndrăzneață, de fapt mai curajoasă decât mine, Delia are curiozități politice de la șoferul nostru. „Unde e capitala voastră, a Palestinei?”, îl interoghează direct. „Ierusalim”, îi răspunde omul. „Și pentru moment Ramallah”, i se destăinuie vorbind despre lumea din care face el parte, curios, fără să se lamenteze, amintind mereu de ospitalitatea oamenilor de aici, ca și cum ar fi o carte de vizită. Și chiar este. M-am despărțit cu un sentiment ciudat de taximetrist. Descopeream o lume despre care habar nu aveam.

Dar eram deja în fața Bisericii Nașterii Domnului. O construcție medievală mă purta cu imaginația la vremea cruciaților și a lui Saladin. Piața din față deschidea o panoramă a unui oraș vechi, mediteranean, cu foarte mulți turiști, dinamic, plin de viață și cu oameni parcă veniți de peste tot. Intrarea se face print-o ușă în care te întrebuințezi serios să te apleci, semn al smereniei la care e supus orice pelerin ce îi trece pragul. Înăuntru, Biserica e ca un locaș de cult vechi românesc. M-a impresionat altarul și sculptura foarte specială în lemn. Ca apoi la demisol să intrăm în locul pe care s-a aflat vechea iesle unde s-a născut Iisus. Era plin de oameni, un grup venit din Germania intona un cântec religios, în timp ce toți ceilalți așteptau liniștiți, cu o pace nefirească pentru comportamentul unui vizitator, să atingă cu mâna acel loc. Atât de diferit e totul de agitația Ierusalimului sau a altor locuri pe care le văzusem. Este un moment în care turistul din mine lasă aparatul de fotografiat și devine pelerin. Crăciunul încă era departe dar sentimentul trăit aici era copleșitor.

Am vizitat pe urmă Grota Laptelui și locul de unde a început drumul spre exilul din Egipt al Familiei Sfinte, dar totul se derula într-o cadență greu imaginabilă. Eram liniștiți. Betleemul ultimilor ani a fost un loc de confruntări complicate și probabil că mai este. Urmele conflictelor se mai văd iar războiul politic nu poate fi stins pentru moment. În schimb, eu am găsit aici pacea. Iar la întoarcerea spre stația de unde trebuia să luăm autobuzul, am ajuns cu un alt taximetrist, Herz. Care a devenit prietenul și ghidul nostru prin Cisiordania și care avea să ne ofere una din cele mai emoționante experiențe de viață. Betleemul redevenise acel spațiu preferat din colindele copilăriei!

„Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânța lui David și din satul Betleem, unde era David?” (Ioan, 7:42)





 

Tags: , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑