CA SĂ DESCOPERI TRANSILVANIA, TREBUIE SĂ URCI ÎN APUSENI!

Știri

Published on octombrie 22nd, 2019 | by admin

0

Pârtie de schi olimpică în Maramureș!

Prima pârtie olimpică de schi din România, cu telegondolă şi parcare etajată va fi construită în Maramureș, foarte aproape de marile orașe din vestul țării.

Asocierea formată din Yanis Nord SRL (județul Maramureș) și Technoalpin Spa (Italia) a câștigat, ca unic ofertant, licitația pentru realizarea unei telegondole și a unei pârtii olimpice de schi în orașul Borșa, plus o parcare etajată, potrivit Profit.ro.

Contractul este în valoare de 74,29 milioane de lei, fără TVA, pentru 20 de luni.

„Proiectul își propune creșterea importanței turistice a stațiunii Borșa prin amenajarea pârtiei olimpice de schi, respectiv prin dotarea ei cu instalație de înzăpezit și de iluminat pentru schiatul în nocturnă, precum și finalizarea lucrărilor de construcție-montaj la instalația de telegondolă și punerea ei în funcțiune. Aplasamentul ales pentru pârtie este același pe care în urmă cu peste 70 de ani s-a desfășurat prima competiție internațională de schi din stațiunea Borșa, iar prin realizarea acestei investiții se dorește, pe lângă creșterea atractivității turistice, și introducerea stațiunii Borșa pe harta competițiilor internaționale de schi”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Primăria orașului Borșa anunța, în luna mai a acestui an, că a primit o finanțare de peste 20 milioane de euro de la Ministerul Turismului pentru construirea unei telegondole și a unei piste olimpice de schi, prima de acest fel din România.

Potrivit primarului orașului Borșa, Sorin Timiș, proiectul se referă la o telegondolă de 8 locuri și o pârtie de schi de talie olimpică, cu o lungime de 2.850 de metri, o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră, dotată cu instalație de zăpadă artificială, nocturnă atât pentru antrenamente, cât și pentru organizarea de concursuri nocturne.

Stațiunea Borșa se află la poalele Masivului Rodna și, potrivit datelor meteo, circa 125 de zile pe an solul este acoperit cu zăpadă.

Sursa: profit.ro și ziuadecj.ro
Foto: primaria-viseudejos.ro

Tags: , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑