CA SĂ DESCOPERI TRANSILVANIA, TREBUIE SĂ URCI ÎN APUSENI!

Locuri din România

Published on august 14th, 2019 | by admin

0

Vine minivacanța de Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Unde să fugi în natură în aceste zile?

Minivacanța din jurului praznicului Adormirii Maicii Domnului este un bun prilej de a evada din agitația orașului. Noi avem câteva sugestii, aici, în Apuseni.

 

 

Cheile Turzii sunt o rezervație naturală de poveste, ce par desprinse dintr-un basm. Potecile umbrite de stâncile care se înalță maiestuos, susurul râurilor care ghidează pașii celor ce parcurg traseele montane, e lozul câștigător. Dacă plănuiți o ieșire cu familia în această zonă, vă sfătuim să nu vă mulțumiți cu o simplă plimbare, ci să petreceți un weekend întreg înconjurați de natură. Vă puteți caza la cabanele din zonă, sau să vă aduceți cortul de acasă. La Cheile Turzii veți reuși să evadați cu adevărat din căldura toridă a orașului.

 

 

O ieșire pe Valea Arieșului de la Turda spre Abrud, pe traseul vechi al Mocăniței poate deveni o excursie pe care să o ai mereu în suflet. Civilizația împletită cu natura dezlănțuită creează impresia și misterul acelei lumi nedomesticite care îți invadează toată ființa atunci când o descoperi. Iar de acolo poți face trasee nenumărate în obiectivele cunoscute sau mai puțin știute ale Munților Apuseni.

 

 

Drumețiile sunt farmecul ieșirilor în familie, deoarece ne ajută să ne deconectăm de tehnologie, probleme, stres, teme la mate și să povestim mai mult cu cei pe care îi iubim. Mai avem un loc superb: Cascada Vălul Miresei. După un drum de aproximativ 2 ore, va fi o adevărată plăcere să admirați cascada din Răchițele, despre care se spune că are o înălțime de 30 de metri.

Tags: , , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑