CA SĂ DESCOPERI TRANSILVANIA, TREBUIE SĂ URCI ÎN APUSENI!

Știri

Published on ianuarie 8th, 2018 | by admin

0

Autostrada Sebeș-Turda: din 9 ianuarie 2018 se poate circula pe tronsonul 3!

După ani şi ani, precum în celebrul hit al anilor ’90, se dau în circulaţie primii kilometri ai Autostrăzii Sebeş-Turda. Nu este vorba nici de primul nici de ultimul tronson al fostului drum expres ci de o bucată de 12 kilometri şi ceva exact în mijlocul viitoarei autostrăzi. Dar la noi merge şi aşa. Revenind, marţi 9 ianuarie 2018, Compania Naațională de Administrare a Infrastructurii Rutiere deschide circulației lotul 3 al Auostrăzii Sebeș-Turda, între Aiud și Decea, un tronson de 12,3 km.

Potrivit CNAIR, pe 9 ianuarie, reprezentanţii companiei se vor deplasa în teren pe lotul 3, pentru recepţia celor 12,3 km pe tronsonul Aiud – Decea. Dacă nu vor fi şi alte neconformităţi, ulterior va putea fi deschisă circulaţia. În ceea ce priveşte lotul 4 Decea – Turda, lucrările pe cei 16 km ar urma să fie recepţionate de CNAIR, în februarie, primul pas înainte de deschiderea traficului rutier, anuță alba24.ro!

Întregul tronson al Autostrăzii Sebeș-Turda ar urma să numere 70 de km.

 

Sursa: www.facebook.com/proinfrastructura

Tags: , , , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑

Partajează