CA SĂ DESCOPERI TRANSILVANIA, TREBUIE SĂ URCI ÎN APUSENI!

Știri

Published on septembrie 27th, 2017 | by admin

0

Apusenii îşi vând brandul în China!

Locuitorii Munţilor Apuseni ar putea să îşi ducă produsele tradiţionale în Orient. Mai precis în Iran şi în China. Acestea vor fi comercializate sub brandul „Ţara Moţilor”. În acest sens, edilii de aici au demarat primele negocieri cu reprezentanţii României la Teheran. Un proiect similar a fost iniţiat a se derula şi pe Coasta de Azur.

„Încet, încet, vrem să vindem produsele tradiţionale cu brand „Ţara Moţilor”, în Orient. Avem reprezentanţi la Teheran, avem nişte relaţii acolo, dar vrem să vindem cele mai multe produse în China. Este o piaţă care acceptă multe feluri şi multe varietăţi iar în China sunt oameni ce ştiu ce înseamnă produse naturale. Produsele din Ţara Moţilor, indiferent că sunt lactate, că sunt produse de carne, datorită florei şi faunei pe care o au păşunile, au un alt gust. Deci ele sunt cu totul şi cu totul altceva. Fără E-uri, cu termene de garanţie scurte, trebuie să se ducă repede, să se vândă repede, spre deosebire de cele cu termen lung care înseamnă chimicale”,

a declarat primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran. Totodată, edilul speră să fie soluţionată situaţia produselor alimentare din Apuseni, în sensul în care pensiunile din zonă să se poată aproviziona direct de la sursă, de la fermierii din munţi.

„Dacă trebuie să tai o vacă în Arieşeni, trebuie să o duci la un abator în Alba Iulia, 120 de km. Deci, asta este o aberaţie. În loc să avem puncte de sacrificare sau abatoare mobile cum sunt în ţările nordice, să facem mâncarea tradiţională la fiecare pensiune, să răspundă acel patron de pensiune de tot ce se întâmplă acolo. Nimeni nu vrea să dea o mâncare stricată. Dar omul care vine din Bucureşti în Gârda sau în Arieşeni, mănâncă alimente aduse din supermarket. Nu este normal. Trebuie să trăim româneşte”,

a mai spus Ponoran.

 

Sursa foto: bloguldecalatorii.ro

Tags: , , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑