• Știri

    Apusenii îşi vând brandul în China!

    Locuitorii Munţilor Apuseni ar putea să îşi ducă produsele tradiţionale în Orient. Mai precis în Iran şi în China. Acestea vor fi comercializate sub brandul “Ţara Moţilor”. În acest sens, edilii de aici au demarat primele negocieri cu reprezentanţii României la Teheran. Un proiect similar a fost iniţiat a se derula şi pe Coasta de Azur. “Încet, încet, vrem să vindem produsele tradiţionale cu brand „Ţara Moţilor”, în Orient. Avem reprezentanţi la Teheran, avem nişte relaţii acolo, dar vrem să vindem cele mai multe produse în China. Este o piaţă care acceptă multe feluri şi multe varietăţi iar în China sunt oameni ce ştiu ce înseamnă produse naturale. Produsele din…

  • Știri

    VIDEO. Primarii din Apuseni fac front comun. Vor legislaţie specială pentru această zonă!

    Primarii localităţilor din Apuseni, indiferent de culoarea politică, au decis să se unească. Aceştia au demarat deja proiectul de constituire a Asociaţiei intercomunitare “Ţara Moţilor”. Iniţiativa a pornit de la edilii din judeţul Alba, acolo unde există 29 de localităţi în arealul Munţilor Apuseni, urmând ca în acest proiect să intre şi celelalte comunităţi ale Apusenilor din judeţele Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara. Mobilul acestei uniuni este acela de a genera o legislaţie specială pentru această zonă şi pentru oamenii care mai trăiesc aici, cunoscut fiind faptul că Munţii Apuseni se depopulează pe zi ce trece. “Ne-am gândit că dacă eşti unit, eşti mai puternic. Şi pentru că zona Munţilor…

  • Locuri din România,  Știri

    VIDEO. Transfăgărăşan, drumul ce leagă Transilvania şi Muntenia împlineşte 43 de ani!

    Pe 20 septembrie 1974 se iaugura drumul naţional Transfăgărăşan, ce leagă regiunile istorice Transilvania şi Muntenia. Oficial numerotat DN7C, drumul începe în comuna Bascov, judeţul Piteşti, chiar lângă oraşul Piteşti, în direcția orașului Curtea de Argeş și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea Cârţişoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș.   Transfăgărăşan leagă Muntenia cu Transilvania, străbătând Munţii Făgăraş, cei mai înalți din România, şi care fac parte din Carpaţii Meridionali. Ajunge în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m. Astfel, Transfăgărășanul se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din…

  • Știri

    VIDEO. Autostrăzile Transilvaniei nu mai #rezistă?! Alunecare de teren pe lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda!

    Probleme mari pe Autostrada Sebeş – Turda. Unul dintre cele mai avansate loturi, ce ar urma să fie dat circulaţiei încă de anul ăsta, se confruntă cu alunecări de teren. Este vorba de Lotul 4, dintre Turda – judeţul Cluj şi Decea – judeţul Alba, arată cei de la Asociaţia Pro Infrastructură, într-un material video aerian ce surprinde respectiva zonă de drum.   “Lotul 4 din Autostrada A10 Sebeș-Turda, între nod Turda și nod Decea, construit de Porr, este aproape de finalizare. Din păcate, pe lot a apărut o alunecare urâtă care a angrenat nu doar taluzul unui debleu, ci și aliniamentul autostrăzii, așa cum se poate observa din fotografii”,…

  • Știri

    Cu buldozerul şi excavatorul în ariile protejate?! Ce spune un vicepreşedinte al Senatului?

    Comisia de mediu din Senat a aprobat, cu doar 3 voturi împotrivă, inițiativa privind scoaterea spre exploatare a unor unor suprafețe din interiorul ariilor naturale protejate. Acest demers urmează a fi supus la vot în plenul Senatului, la finele acestei săptămâni. Practic este vorba despre un proiect de lege ce vizează licenţele de exploatare dinainte de 2007. În condiţiile în care acestea se suprapun cu ariile protejate, în acest caz sa va face compensarea cu un teren din proximitate (care va intra în componenţa parcului natural sau naţional). Acest lucru a nemulţumit mai multe ong-uri de mediu, printre care şi  Federației Coaliția Natura 2000 România, care solicită în mod public…

  • Știri

    Turiști blocați de furtună la Ghețarul Scărișoara!

    Zeci de autoturisme cu turiști au rămas blocate aproape de Ghețarul de la Scărișoara, și nu mai pot coborî, după ce mai mulți copaci au căzut pe drumul județean, informează ziarulunirea.ro. Astfel, pentru deblocarea traficului pe drumul județean, care face legătura între Ghețarul de la Scărișoara și Drumul Național din Munții Apuseni, au intervenit zeci de pompieri de la serviciile voluntare pentru situații de urgență. Totodată, și pe DN 75, din Munții Apuseni, între localitățile Horea și Mătișești, traficul a fost blocat de copacii doborâți, vreme de o oră.

  • Știri

    Mesajul unui localnic din Apuseni pentru mai marii ţării: Să fie muritori de foame, să se gândească oare ce bani de pită sunt săptămâna asta în casă!

    Locuitorii din Apuseni par să fi ajuns la capătul răbdării. Modificările operate în Codul Silvic i-a revoltat la culme pe moţi. Aceştia se plâng că sunt vitregiţi de autorităţile centrale când vine vorba de lemnul de construcţie pe care ar urma să îl achiziţioneze sau când îşi cer drepturile legate de lemnul de foc, insuficient pentru gospodăriile pe care ei le au în munţi.   Oamenii reclamă faptul că în urma schimbărilor făcute la Codul Silvic în iulie 2017 apare o prevedere discriminatorie pentru ei în calitate de persoane fizice. Aceştia, potrivit legii, nu mai pot achiziţiona lemn de construcţie decât cu un diametru mai mic de 24 de centrimetri.…

  • Fara categorie,  Știri

    Drumul Iancului ce leagă Alba de Hunedoara va fi reabilitat!

    Autorităţile din Hunedoara şi Alba vor să refacă împreună “Drumul Iancului”, de la Baia de Criş până în Avram Iancu informează ziarulunirea.ro. Consiliul Județean Hunedoara şi-a propus să modernizeze 18 kilometri din drumul județean DJ 762 pe tronsonul Bulzeștii de Sus – pe graniţă cu județul Alba. Prin modernizarea acestui sector de drum se va face legătura directă între comunele Baia de Criș din Hunedoara și Avram Iancu, judeţul Alba. Proiectul se află în acest moment la stadiul de intenţie. Valoarea aproximată este de 8,6 milioane de euro, banii fiind asiguraţi din bugetul local sau din cel național. Drumul județean 762 continuă pe teritoriul județului Alba pe o distanță de…

  • Reportaje/Povești

    Jules Verne despre Transilvania: E un fel de Elveţie!

    Una dintre cele mai frumoase descrieri ale Transilvaniei este făcută, fără îndoială, de Jules Verne. Fără să fi ajuns aici vreodată, aşa cum susţin cei mai mulţi, celebrul scriitor francez pare îndrăgostit de aceste locuri. În “Castelul din Carpaţi”, romanul în care se vorbeşte de Cetatea Colţ şi de superba zonă a Ţării Haţegului, autorul scrie că Transilvania “e un fel de Elveţie.”   “Această bucată ciudată din Imperiul Austro-Ungar, Transilvania sau Erdely în limba maghiară, înseamnă în traducere “ţara pădurilor”. Se învecinează la nord cu Ungaria, la sud cu Valahia, iar la vest cu Moldova. Întinsă pe o suprafaţă de şaizeci de mii de kilometri pătraţi, adică pe şase…