CA SĂ DESCOPERI TRANSILVANIA, TREBUIE SĂ URCI ÎN APUSENI!

Interviu

Published on iulie 25th, 2017 | by admin

0

VIDEO. Memorialul durerii continuă: Casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin!

Am stat de vorbă cu părintele Cristian Borz, parohul din Bădăcin, cel care se ocupă de Casa Memorială a lui Iuliu Maniu. Un monument istoric, validat ca atare în 1991, dar care prin nepăsarea administrației centrale și locale a ajuns aproape o ruină. Urmărind interviul de mai jos, aflați în linii mari odiseea acestui imobil care vorbește de istoria locurilor și de memoria unuia dintre cei mai importanți lideri politici, fără de care actul din 1918, probabil că nu s-ar fi petrecut. Răspunsurile părintelui te fac să te întrebi dacă nu cumva poți pune semnul egal între gestul autorităților comuniste și lipsa de implicare a decidenților postdecembriști referitor la acest monument de patrimoniu.
 
„După arestarea lui Iuliu Maniu, casa a fost pe rând depozit pentru îngrăşăminte chimice, a fost sediu de Gostat, a fost tabără pentru pionieri în 1971 iar în 1982 s-a înfiinţat un centru pentru copii cu handicap sever”
Reporter: De unde începe odiseea casei memoriale a lui Iuliu Maniu?
Pr. Cristian Borz: În ultimul său testament din 1941 făcut la Braşov, Iuliu Maniu lăsa întreaga sa avere Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Dar o lăsa cu un scop precis. Nu o lăsa să împroprietărească Biserica, nici nu avea cu ce. Iuliu Maniu nu a fost un om bogat. La Bădăcin avea 15 hectare de teren care erau cultivate cu viţă de vie, cu pomi fructiferi. A lăsat în testament specific ca această proprietate de la Bădăcin să fie folosită în instruirea şi educarea tinerilor. Încă de la început acest lucru ni l-am propus: să reuşim să preluăm această casă. Ca apoi să o putem folosi în educarea şi instruirea tinerilor.
R: În 1999, când ați venit aici, cum arăta imobilul şi practic de unde trebuia să îl recuperaţi?
Pr. CB: După arestarea lui Iuliu Maniu, ca să înţelegem mai exact, care a fost cursul acestei case, casa a fost pe rând depozit pentru îngrăşăminte chimice, a fost sediu de Gostat, a fost tabără pentru pionieri în 1971 iar în 1982, s-a înfiinţat un centru pentru copii cu handicap sever, care au locuit chiar în casă. Acum vă puteţi imagina cum arăta acea casă după ce aceşti copii au locuit acolo ani de zile, mai precis până în 1994. După care a fost lăsată în paragină. În 1994, Primăria Pericei, Consiliul Local împreună cu Consiliul Judeţean preiau această proprietate deşi testamentul lui Iuliu Maniu era public încă din 1990. Preiau această proprietate a statului român pentru că în 1947, atunci când Iuliu Maniu a fost condamnat, i s-a confiscat averea. Au luat această proprietate şi au făcut-o cadou Inspectoratului pentru copii cu handicap pe 99 de ani fără să întrebe moştenitorii dacă sunt de acord.
R: Adică să întrebe Episcopia?
Pr. CB: Episcopia de Oradea. În 1998, Curtea Supremă de Justiţie dă o sentinţă prin care este reabilitat Iuliu Maniu, i se şterge acea pedeapsă a sentinţei din 1947. Deci tot sechestrul care a fost pus atunci şi toată confiscarea averii practic dispare. Noi am început demersurile pentru a intra în proprietate. A trebuit să obţinem certificatul de deces de la Sighet. Şi aici avem o altă istorioară. Pentru că mergând la Sighet, la Primărie solicitând acest certificat de deces, mi s-a spus că Iuliu Maniu are un regim special, adică va trebui să fac o cerere către Ministerul de Interne. Am spus că mi se pare absurd pentru că suntem în 1999. Şi nu mi l-au eliberat până când nu am făcut o cerere către Ministerul de Interne. Pe baza acestui certificat de deces a trebuit să obţinem un certificat de moştenitor. Cum Iuliu Maniu a avut ultimul domiciliul în Bucureşti, toată această succesiune a trebuit să o facem la un notariat din Bucureşti. Astfel că a trebuit să facem aceste drumuri la Bucureşti şi să obţinem acest certificat de moştenitor. L-am obţinut, am întabulat la Cartea Funciară, sigur, cu excepţia acestei proprietăţi, locul pe care se află casa, patru hectare şi jumătate, loc pe care se află și Inspectoratul pentru copiii cu handicap sever. Am avut mai multe întâlniri: cu preşedintele Consiliului Judeţean, cu directorul acestei Direcţii de Protecţia Copilului, aşa cum se numeşte astăzi. Am încercat pe cale amiabilă să obţinem doar 50 de ari din toată această proprietate, loc pe care se află casa şi mormintele familiei Maniu. Nu am avut niciun fel de înţelegere, niciodată. Am deschis un proces împotriva lor. În primă fază am pierdut, dar în apel, când ne apropiam de sentinţă, dânşii au ieşit în presă şi au început să spună că Biserica nu este sensibilă faţă de copiii cu probleme. Că vrem să desfiinţăm acest centru.
R: Era punctul de vedere al cui?
Pr. CB: Al Direcţiei. Au început să-i învrăjbească pe angajaţi împotriva noastră spunându-le că vrem să desfiinţăm centrul şi vor rămâne fără loc de muncă. Deşi de fiecare dată şi eu am ieşit cu o replică în presă spunând că nu dorim să desfiinţăm Centrul ci doar dorim să intrăm în proprietatea casei, să o putem întabula şi să putem să o protejăm pentru că ea era într-o stare avansată de degradare. Acoperişul acestei case a fost schimbat în anii 60. Căpriorii care au fost puşi atunci au fost subdimensionaţi. El este foarte şubred. În timpul anilor, ţiglele care au fost puse atunci, de o proastă calitate, s-au spart şi ploua înăuntru. Noi, parohia, în 2007, am schimbat peste 500 de ţigle. Dar fiind celelalte vechi, se spărgeau. Pereţii casei sunt din cărămidă nearsă. Ploaia care se infiltra a început să şubrezească pereţii riscând ca oricând ca ea să se dărâme.
R: În momentul în care aveaţi această corespondenţă publică cu Direcţia pentru Protecţia Copilului, casa intrase în ruină? Nu mai locuia nimeni acolo?
Pr. CB: Era deja goală din 1994 şi se deteriora pe zi ce trecea.
„Dacă muncitorii nu ar fi sprijinit grinzile de la acoperiş, mi-au explicat inginerii, acoperişul casei ar fi căzut în interior şi ar fi împins spre exterior pereţii. Practic era jos, nu mai aveam ce să facem. Era dărâmată”
R: S-a întâmplat ceva cu mormintele familiei Maniu în toată această prioadă?
Pr. CB: Noi, ca parohie, am îngrijit întotdeauna această parte. Dar, sigur, s-a întâmplat o dată ca una dintre cruci, chiar crucea surorii lui Iuliu Maniu care a fost călugăriţă, sora Maria Cecilia, care a fondat un orfelinat de fete în Şimlleul Silvaniei în perioada interbelică…
R: Sora care moare în 56, dacă nu mă înşel.
Pr. CB: Exact. Şi moare de foame în Şimleu, în domiciliu forţat. Ei, crucea ei am găsit-o o dată ruptă. Sigur, am pus-o, am lipit-o, nu am făcut caz din asta pentru că aceşti copii pentru care noi, ca Biserică, avem toată compasiunea, erau liberi să circule în acea toată proprietate. Intrau şi ieşeau din casă. Oricând. În orice moment. Mai mult, erau depozitate în casă tot felul de lucruri care lor le erau de prisos. Tot felul de scaune, tot felul de paturi. Ori de câte ori noi făceam curăţenie, le duceam, le puneau la loc. Mai mult, în anul 2000, deasupra casei, au cosnstruit un imobil din beton armat, parter plus etaj şi mansardă, fără niciun fel de autorizaţie, pentru că este la 10 metri de clădire, de casa memorială. Şi ştim că legea spune că în jurul unui monument istoric, 100 de metri, nu ai voie să tai un copac. Darămite să construieşti ceva. Au construit această clădire, care în urma ei, fiind foarte grea, structura solului s-a schimbat. Şi au apărut infiltraţii de apă în casă. Au apărut fisuri. Pentru că ea apăsa, era în amonte de casa memorială. Şi deteriorarea a început şi mai mult pentru că infiltraţiile de apă, de data aceasta, veneau şi de jos în sus.
R: În momentul de faţă care e stadiul în care se află imobilul? Am înţeles că aţi intervenit cu reparaţii şi au venit şi nişte oameni care ţin la istoria românilor, la istoria Transilvaniei şi, evident, la memoria lui Maniu.
Pr. CB: Astăzi, din punct de vedere juridic, am reuşit să întabulăm casa, ea are un proprietar, cel de drept, lăsat de Iuliu Maniu în Testament, Episcopia. Terenul l-am primit în concesiune sau în folosinţă gratuită de la Primăria Pericei. Şi am reuşit în toamna anului trecut, fiind ajutaţi de filiala PNŢCD Cluj, să separăm cele două instituţii: centrul şi casa memorială. A rămas ca Centrul pentru copii cu handicap să aibă altă intrare. Le-am dat termen un an de zile. Până atunci îi lăsăm, că au bucătăria chiar lipită de casa memorială. Din nou, un alt abuz, pentru că nu aveau voie să se atingă de ea. Le mai dăm voie un an de zile să mai circule pe acolo, apoi vom închide şi vom separa chiar de tot cele două lucruri. În ceea ce priveşte reparaţiile casei, noi am comandat un proiect. Fiind un monument istoric, casa a fost declarată monument istoric din 1991…
R: În condiţiile acestea, are un regim special. Păi ce au făcut autorităţile statului?
Pr. CB: Nimic. Din contră, ne-au încurcat. Specialiştii care au lucrat la proiect, au trebuit să fie avizaţi de Ministerul Culturii, toţi inginerii, arhitecţii, toţi cei care au făcut studiile geologice, studiile biologice, tot ceea ce s-a făcut acolo, trebuia să fie avizat de Ministerul Culturii. A costat foarte mulţi bani acest proiect. L-am finalizat şi l-am depus. Am făcut un proiect la Ambasada Statelor Unite. El ne-a fost refuzat pentru că atunci casa nu era în proprietatea noastră. Am accesat şi fondurile norvegiene. Ne-a fost refuzat proiectul din aceeaşi cauză: pentru că nu eram proprietari.Văzând că instituţiile nu se implică: nici Primăria, nici Consiliul Judeţean, şi am făcut nenumărate memorii, nici Ministerul Culturii, împreună cu un grup de ziarişti din Sălaj, am început o campanie de strângere de fonduri în anul 2015, în februarie. Şi pe baza acelor fonduri adunate, în toamna lui 2015, am reuşit să adunăm banii necesari pentru consolidarea fundaţiei. Am făcut atunci o licitaţie, au participat patru firme, am ales una care este avizată de Ministerul Culturii şi a mai lucrat pe monumente istorice şi am început lucrările. Până la Crăciun, în 2015, am reuşit să consolidăm întreaga fundaţie. Anul trecut, în februarie, pentru că timpul ne-a permis şi firma era liberă şi putea să lucreze, am început consolidarea pereţilor. Este un proces foarte special. Pereţii fiin din cărămidă nearsă, se face un fel de sandwich cu plasă sudată care se prinde de fundaţia casei, 50 de cm, apoi de centură. Sunt nişte lucrări de specialitate care nu se pot face de către oricine. Şi am reuşit să consolidăm mai bine de 95 la sută din pereţii casei.
R: Acum, casa e relativ stabilizată?
Pr. CB: Fundaţia şi pereţii sunt stabili. Dacă n-am fi început aceste lucrări… anul trecut în februarie, unul dintre pereţi a căzut. Pentru că era infiltrat cu apă. Dacă muncitorii nu ar fi sprijinit grinzile de la acoperiş, mi-au explicat inginerii, acoperişul casei ar fi căzut în interior şi ar fi împins spre exterior pereţii. Practic era jos, nu mai aveam ce să facem. Era dărâmată. Deci, a fost salvarea ei că am reuşit să începem aceste lucrări. Era sprijinită în interior în toate punctele vulnerabile şi acum pereţii sunt consolidaţi. Următorul pas ar fi turnarea unei centuri şi aşezarea unui nou acoperiş.
„Ministerul Culturii ne-a spus că pe una dintre planşele proiectului nu apar jgheaburile pentru scurgerea ploii. Le-am spus: Domnilor, casa se dărâmă, credeţi că asta este problema?”
R: După Iuliu Maniu, Bădăcinul, de fapt comuna Pericei, a mai dat un premier, pe Dacian Cioloş. S-au schimbat lucrurile, aţi primit un ajutor mai mare, s-au deblocat fonduri?
Pr. CB: Deblocarea unor fonduri, nu. Noi am parcurs paşii obişnuiţi pe care orice proiect al unui monument istoric îi are de parcurs. Anul trecut, în iunie 2016, am fost la Ministerul Culturii cu un dosar pe care să îl depun, de fapt la Institutul Naţional al Patrimoniului care este în subordinea ministerului. Acest institut se ocupă de reabilitarea monumentelor istorice. Are un program naţional de restaurare. Şi anual intră în acest program noi obiective. Am depus acest dosar. Iniţial ni s-a spus că este în regulă, apoi în toamnă ni s-au cerut o grămadă de lucruri pe care a trebuit să le actualizăm. Multe dintre ele absurde. Şi vă dau un exemplu: una dintre cereri a fost că pe una dintre planşe nu apar jgheaburile pentru scurgerea ploii. Le-am spus: Domnilor, casa asta se dărâmă, credeţi că asta este problema? Sau… Pentru că eu am depus actele în xerocopie, era clar că nu le puteam depune în original. Şi nu se vedea nuanţele de culori. Şi ni s-a spus că nuanţele de gri creează confuzii. În loc să ni se solicite în format electronic, pentru că puteam să le punem la dispoziţie…
R: Există un fond de urgenţă al Guvernului pentru situaţii limită. Aici avem un obiectiv de patrimoniu validat ca atare în 1991, deci, practic intervii să nu-l pierzi.
Pr. CB: Noi am modificat proiectul exact aşa cum ne-au cerut. Din nou au fost costuri suplimentare deşi noi le-am cerut nişte garanţii. Toate aceste fonduri care vin din donaţii private, noi trebuie să le cheltuim acum pentru cerinţele dumneavoastră. Avem vreo garanţie că vom primi fonduri? Că altfel mai bine folosim banii aceştia în repararea casei decât să-i aruncăm în vânt. Nu ne-au dat niciun fel de garanţie. Am mers la risc şi am cheltuit şi aceşti bani. Am modificat proiectul, am actualizat aşa cum au cerut şi l-am redepus. În urma evaluării, din cele 86 de dosare care au fost depuse, 35 au fost declarate eligibile iar noi suntem pe locul 10. Putem spune că avem şanse foarte mari de a intra anul acesta în programul naţional de restaurare. Legat de acel fond care este la dispoziţia primului ministru, în întâlnirea pe care am avut-o cu prim-ministrul Dacian Cioloş, anul trecut, i-am solicitat exact acelaşi lucru. I-am spus – domnule prim-ministru, nu avem nicio garanţie că vom primi bani de la Ministerul Culturii. Ştiu că există un fond. Ajutaţi-ne, măcar, să schimbăm acoperişul. Nu mi-a dat nicio garanţie că vom primi. Mai mult mi-a spus: „ştiţi, că n-am umblat anul acesta la fond. Este destul de greu să începem că atunci toată lumea ar solicita şi ar fi destul de dificil.”
R: Mai sunt oameni care să vină, să susţină demersul dumneavoastră?
Pr. CB: Sigur că da. Sălajul a fost binecuvântat de Dumnezeu cu niște oameni extraordinari. În Sălaj s-a născut Simion Bărnuțiu, s-a născut Iuliu Maniu, s-a născut Corneliu Coposu, Gheorghe Pop de Băsești în Sălajul istoric din perioada interbelică. Nici Siomion Bărnuțiu, nici Iuliu Maniu, nici Corneliu Coposu nu au o casă memorială. Niciunul dintre ei. Din păcate acestea sunt autoritățile care nu doresc să se implice.


Tags: , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑