Am urcat din nou în Apuseni. De astă dată, ne-am oprit la Albac,..." /> VIDEO. Părintele Dionisie de la Albac: Dacă vrei să fii fericit trebuie să muncești tu, nu să aștepți! – Apuseni Transilvania
CA SĂ DESCOPERI TRANSILVANIA, TREBUIE SĂ URCI ÎN APUSENI!

Interviu

Published on noiembrie 23rd, 2016 | by admin

0

VIDEO. Părintele Dionisie de la Albac: Dacă vrei să fii fericit trebuie să muncești tu, nu să aștepți!

Am urcat din nou în Apuseni. De astă dată, ne-am oprit la Albac, la Mănăstirea Sfântul Ilie, unul din acele locuri în care timpul parcă are ritmul său propriu, diferit, un spațiu care se integrează perfect în această lume domoală a munților Transilvaniei. Și am descoperit aici mai mult decât un loc, pentru că am întâlnit personajul central al poveștii noastre, părintele duhovnic al mănăstirii, Dionisie Ignat. Un om de o bucurie debordantă, vesel, genul de interlocutor cu care nu îți mai termini poveștile. Mai cu seamă că am aflat de povestea de viață a părintelui Dionisie. A fost unul dintre cei care l-au cunoscut bine pe părintele Arsenie Boca iar astăzi se numără printre cei mai apropiați oameni ai părintelui Rafail Noica, retras la un schit din Munții Apuseni, la câțiva kilometri de Albac.

 

manastirea-albac-2

 

 

L-am provocat pe părintele Dionisie la un scurt interviu. Am abordat teme dintre cele mai diverse și mai inedite, fără excepție. Și am primit răspunsuri. Am vorbit despre fericire, cum ajungem la ea, cât ne „costă”, cum să facem să o avem și în final am ajuns să povestim despre minuni. Dacă se mai petrec azi și mai crede cineva în ele. Au fost doar câteva dintre subiectele întâlnirii noastre de la Albac.

 



 

„Când tot timpul ești gata să dăruiești celuilalt și să te dăruiești celuilalt, găsești fericirea.”

 

Reporter: Ce le spuneți oamenilor că este fericirea?

Pr. Dionisie Ignat: Nu le-aș spune eu. Ne-o spune Hristos. La un moment dat în Epistola Sfântului Petru, Sfântul Petru face o afirmație care nu este menționată în cele patru Evanghelii. Și anume: că Hristos, că Domnul a spus că mai fericit este a da decât a lua. Ori pentru foarte mulți dintre noi, și de asta nu găsim fericirea, noi credem că a fi fericit înseamnă a avea. Și oamenii se raportează la acest a avea în drumul lor în căutarea fericirii. Ori iată că Hristos ne spune că dacă vrei să fii fericit, trebuie să dai. Și atunci vedem foarte multe traume în viața oamenilor și mai ales în viața de familie. Oameni care încep o familie și fiecare începe această familie cu gândul să primească. Pentru că de mici copiii au fost învățați să primească. Și atunci copilul pleacă cu acest handicap crezând că fericirea este să primească, intră într-o relație de căsnicie, cu gândul să primească. Adică este un om care merge cu sacul gol așteptând să i-l umple celălalt. La fel și ălalalt. Poate intră cu sacul gol și așteaptă să i-l umple celălalt. N-are de unde să fie fericire acolo. Și atunci fericit este cel care începe să dăruiască. Ce frumos ar fi să înceapă omul o relație de prietenie și o relație de căsnicie cu sacul plin și să fie gata să dăruiască și să se dăruiască. Citeam într-o carte despre dragoste: cum o dobândim, cum o păstrăm? Se spunea acolo referitor la relația de familie că fericirea este rezultatul efortului constant și din ambele părți al soților de a se dărui unul altuia. Și atunci bineînțeles că omul este fericit. Când tot timpul ești gata să dăruiești celuilalt și să te dăruiești celuilalt, găsești fericirea. Altfel o căutăm în zadar. Lucrurile astea dacă sunt de consum, se consumă și tot timpul aștepți să ți se dea. Din păcate noi nu vedem că adevărata fericire este împlinirea dar nu materială și nu aș zice împlinirea, aș zice plinirea, adică umplerea interiorului tău. Atunci când tu dai ceva material dar Dumnezeu în schimb îți dă ceva nematerial. Îți dă așa o bucurie, îți dă așa un sentiment de plinătate că am putut să ofer ceva. Am putut să dau ceva. Și atunci încercând să faci lucrul acesta constant și în fiecare zi, o să vadă omul că e din ce în ce mai mulțumit, din ce în ce mai fericit. Se poate spune că dacă tot dau, de unde pot să umplu? Ei, de aici îți umpli din Biserică. Pentru că izvorul dragostei, izvorul fericirii, izvorul bunătății, izvorul milosteniei este Dumnezeu. Și atunci dacă tu dai, Dumnezeu îți umple. Și atunci te reîncarcă. Noi nu consumăm ca și bateriile, ca și acumulatorii după vreo nu știu câte zeci de reîncărcări, gata, nu mai funcționăm. Nu. Suntem reîncărcabili tot mereu, tot mereu.

Reporter: Este un exercițiu extrem de complicat dar odată dobândit…

Pr.Dionisie Ignat: Fericirea nu vine așa, pac, pe moment. Trebuie s-o exersezi. Că dacă vrei să fii fericit, trebuie să faci un exercițiu Ca în orice fel de competiție până la urmă. Dacă vrei să fii pe locul întâi, trebuie să muncești. Dacă vrei să fii fericit, chiar trebuie să muncești tu, nu să aștepți. Nu o să iasă nimeni, fără antrenament, fără exerciții pe locul întâi.

 

bisericuta

 

„…nu este nimic întâmplător în viața nimănui și minunile chiar se întâmplă.”

Reporter: Se mai întâmplă, astăzi, în România secolului 21, minuni?

Pr.Dionisie Ignat: Cum să nu? Pentru mine, prima minune este că deschid ochii dimineața și îmi dau seama ce păcătos sunt. Seara când ne culcăm, ce spunem, în rugăciunile de seară? Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, au nu-mi va fi acest pat, și așa și spune subliniind cu roșu, arătând spre patul în care te culci să spui rugăciunea asta! Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, au doar nu-mi va fi acest pat groapă sau încă vei mai lumina cu ziua la ticălosul meu suflet?! Faptul că deschid ochii dimineața e o minune. Tot atunci când deschid ochii fac și primul păcat că-i închid la loc. Se întâmplă minuni. Minunile pot să fie astăzi când oamenii au mai puțină credință, zic eu că oamenii au mai puțină credință, minunile nu mai sunt la modul acela văzut și oamenii le pun pe seama întâmplării. Nu sunt întâmplări. Cum spunea un părinte că un grup de tineri au fost într-o tabără și s-au rătăcit pe munte. Și părintele cobora cu brânza de la stână, cu rucsacul cobora prin pădure, venea seara. Și profesorul de sport intrase în panică, nu mai găsea drumul și vede o mogâldeață neagră care coboară. Și zice: „vai părinte, ce bine că v-am întâlnit, ce întâmplare fericită. Ne arătați drumul? Domnule, eu vi-l arăt dar să știi că nu trec din întâmplare pe aici. Pe aici e drumul meu.” Ce este întâmplarea? Este modul prin care Dumnezeu vrea să stea cumva în spatele lucrurilor. E modul prin care Dumnezeu nu vrea să se arate. Și atunci ne lasă să spunem că uite ce întâmplare. Nu, nu este nimic întâmplător în viața nimănui și minunile chiar se întâmplă. Adică, cum să spun eu, chiar îngăduie Dumnezeu să fie. E vorba de a gândi… Vă povestesc una întâmplată acum vreo doi trei ani. Era în ziua de Anul Nou. Ne-am dus la Alba Iulia să colindăm la Episcopie și ne-am întors înapoi. Se lucra la drumul care coboară de la Abrud la Zlatna. S-a lucrat foarte mult acolo că se tot surpa pământul și a trebuit să fixeze niște plăci imense de beton. Și era un paznic care păzea utilajele. Noi ne întorceam pe la 10.30 – 11.00 din Alba Iulia și maicile îmi spuneau: da, ce conduci așa repede? Și am zis: da nu conduc repede. Eu mă uitam la kilometraj. Aveam 60 dar eu ca șofer îmi dădeam seama că e mult mai mare viteza decât arată kilometrajul. Am început să mă rog în mine, Doamne miluiește, să nu pățim… Conduceam, stăpâneam mașina dar îmi dădeam seama că nu conduc eu. Maicile, da las-o mai încet, eu zic că uite e 40 și se uitau la kilometraj. Da, e 40 dar totuși era viteză. Când am ajuns pe Dealu Mare, în porțiunea dreaptă unde era lucrarea respectivă, la un moment dat în bătaia farurilor, am văzut ceva care se prăbușește peste parapet. Și un câine în mijlocul drumului care lătra. Am oprit mașina. M-am dus repede să văd ce este. Era un om care stătea agățat de genunchi, pe spate, și în jos era prăpastia. Mi-am dat seama că e paznicul, l-am luat cu maicile, l-am ridicat și am așteptat să ajungă la coliba lui, la ghereta unde dormea. Și am plecat. Ei, de acuma mașina mergea normal. Și am zis – uite, domnule, cum îngerul lui păzitor a colaborat cu îngerul meu păzitor și poate îngerul meu conducea mașina. Dar de ce a trebuit să ajung eu în timpul ăla să fiu exact atunci? O întâmplare? Știu că nu mai este o întâmplare!

 

bisericuta-2 interviu

Tags: , , , , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑