Primele și poate unele din cele mai curate amintiri pe care..." /> Am fost la culesul viei. După mulți ani! – Apuseni Transilvania
CA SĂ DESCOPERI TRANSILVANIA, TREBUIE SĂ URCI ÎN APUSENI!

Jurnal de bord

Published on octombrie 12th, 2016 | by admin

0

Am fost la culesul viei. După mulți ani!

Primele și poate unele din cele mai curate amintiri pe care le port sunt legate de anii ăia fără griji din lumea caldă a satului bunicilor. A satului în care am crescut până să merg la școală, a locului în care mi-am petrecut apoi vacanțele și toate zilele în care aveam liber de la ore. O lume de care m-am atașat și de care astăzi îmi e atât de dor! Dacă ar fi să spun care e cea mai frumoasă sărbătoare a acelor ani, de care îmi amintesc aproape în detaliu, atunci e clar: culesul viilor.

 

vie-11

 

O bucurie de nedescris. Așteptam ziua surechiului cu o nerăbdare greu de rostit în cuvinte. În vremea aceea, când ienile erau ierni și verile veri, se intra la culesul viei aproape de mijlocul lunii octombrie ca boaba strugurelui să fie cât mai coaptă. Ne pregăteam de bună dimineață, eram îmbrăcați eu și verii mei să intrăm în acțiune. Îmi amintesc și azi, de parcă totul s-ar fi petrecut nu ieri daalaltăieri da! După ce moșuîși așeza în car lucrurile, butea unde se depozitau strugurii și moara în care erau puși la zdrobit, ne făceam și noi loc lângă el și porneam la drum cu carul tras de doi boi pe care îi strigam Miți și Bondi. Mergeam să culegem via „După Humă”, așa se numea locul.

vie-2

 

E un deal al satului Ciunga (Uioara de Jos), unde își aveau localnicii viile. Ceilalți adulți nu aveau decât să se înghesuie în caleașca motorizată, cred că apăruse deja modelul Dacia 1310. Drumul ăsta pe care-l parcurgeam vreme de un ceas făcea toți banii. Era o aventură și o mândrie să fim lângă moșusus în car, deși afară era destul de rece la ora matinală la care plecam spre vie. Restul e poveste simplă. Culesul mergea de la sine, stăteam și noi pe lângă cei mari, supravegheați, normal, nu care cumva în loc de ciorchină să ne tăiem degetele. Ce-i drept au mai fost accidente!

vie-8

 

Apoi, plictisiți de atâta treabă, luam sacii de nailon în care urma urmau să fie adunați strugurii și ne dădeam pe deal în jos cu sacul (în loc de sanie) pe iarba încă udă de la roua de dimineață. Pe la amiază era gata surechiul și ne puneam jos să mâncăm cozonac și cuib de viespi făcut de bunica și de sora ei. Iar acasă urma repriza a doua. Stăteam musai lângă teasc să primesc primul pahar cu must. Și pe urmă tatcticos să așez oul de găină în oala cu must. Dacă acesta rămânea la suprafață, însemna că mustul era de calitate, concentrația de zahăr era suficientă. Era termometrul pe care îl foloseau atunci bătrânii. Și ce precis era! Doamne, ce dor îmi e de vremurile acelea.

vie-6

 

Cu timpul, firesc, responsabilitățile noastre au crescut. Eram tot mai implicați și mai solicitați dar sentimentul de bucurie a rămas același. Am fost la culesul viei aproape în fiecare an până în 2009, când bunicii mei, mama și moșu‘ – așa cum le spuneam noi, trăiau încă. Anul acesta am urcat din nou la vie. Am stat în rând și am cules alături de ceilalți. Cu părinții și cu unchii mei. Nu mai era gălăgia de altădată, nici graba și agitația cu care ne zorea moșu să culegem, „să gătăm” cât mai repede. Nu mai erau multe. În schimb era același loc de „După Humă”, același deal din satul copilăriei și aceeași bucurie de nedescris. La anul sper să fim mai mulți și gălăgioși…!

vie-3 vie-5 vie-10

Tags: , , , , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑